De Paşti, prin pădurea de simboluri

...Ar fi prea mult de scris despre Paşti... E un complex întreg de obiceiuri, care porneşte de la intrarea în Postul Mare până la Rusalii, cu un alai întreg de variante. N-aş menţiona decât câteva lucruri uitate. Cum ar fi denumirea. Paşte vine de la cuvântul ebraic pesah, care înseamnă trecere. Pentru evrei, Paştele înseamnă sărbătoarea traversării Mării Roşii şi trecerea de la robia Egiptului în Ţara Făgăduinţei, Canaan...
...Sau măştile, sub diverse simboluri. Săptămâna nebunilor, cu măşti şi elemente orgiastice ( Dyonisos ?), cu o dezlănţuire de culori şi carnavaluri cu iz păgân, apoi Caii lui Sântoader, sărbătoare dedicată purificării şi echilibrului necesar după izbucnirea pătimaşilor nebuni... Cucii, înspăimântătoare arătări mascate agresive, cu scop taumaturgic însă. Cei mascaţi în cuci, cu glugă pe cap, cu fuste şi bici sau nuia cu o opincă în vârf, atingeau cu acestea oamenii, purificându-i. Sau îi îmbrânceau, gonindu-i spre boală. Asemenea păsării despre care se credea că vesteşte numărul de ani până la căsătorie sau până la moarte, aceste personaje groteşti continuă să se dezlănţuie şi astăzi. Cucul e simbolul timpului sezonal, alături de timpul diurn, care are ca simbol cocoşul.
...Apoi, Sântoaderul, divinitate ce patronează caii, simbol al echilibrului care vine să liniştească Nebunii şi orgiile, care pedepseşte şi scoate din joc tot ce nu se supune reluării ordinii... E divinitatea solară, înflăcărată, vindicativă, impunătoare...
...Sângiorz (Sfântul Gheorghe), eroul, cel ce impune definitiv lumina solară, cel ce învinge răul, războinicul luminii, atât de viteaz încât e împrumutat şi de mitologia creştină...
...Paştele Blajinilor, fiinţe mitice din Ostroavele Albe de pe Apa Sâmbetei, care trăiesc într-o lume subpământeană, cu alt ritm, dintr-un alt timp, când oamenii erau mai puri. Sărbătoriţi în prima luni din a doua săptămână după Paşte, Blajinii sunt anunţaţi de cei ce locuiesc deasupra pământului că e Paşte aruncându-se coji de ouă roşii pe ape curgătoare şi întorcându-ne în timp prin alimente rituale oferite spiritelor celor dragi şi dispăruţi... Că veni vorba, coliva e un aliment deloc creştin, sursa e cretană. De acolo, grâul fiert şi îndulcit cu miere (kollyvon în greacă) trece de la aliment obişnuit la aliment sacru, grâul fiind simbolul reînvierii, după ce a fost îngropat în pământ.
... Până la Rusalii, când se încheie cu adevărat sărbătorile pascale, lumea e bântuită de spiritul liber şi periculos al ielelor sau şoimanelor sau vântoaselor, despre care se spunea că încing hore pe câmpuri şi-i orbesc sau amuţesc pe cei pe care-i găsesc lucrând (horele şi cercurile din lanuri, oare să fie vreo legătură străveche ?)
Noroc că echilibrul e mereu restaurat, căci şi acum, o nouă formă de magie albă vine să învingă răul, Căluşul, dansul taumaturgic şi fascinanta desfăşurare de forţe virile ce vindecă boli de sorginte magică. Mutul, şeful căluşarilor, atinge cu bastonul său magic diverse persoane, redând fertilitate, sănătate, linişte, echilibru, protecţie...

Şi în final, câteva cuvinte despre magia oului. Oul, arhetipul genezei, al perfecţiunii, al divinităţii, oul, simbioza completă între cer (albuş) şi pământ (gălbenuş), care dă naşte aştrilor, oul-soare, oul perfecţiune, oul-chip întruchipându-l pe zeul Ianus, oul simbol al creaţiei la vechii perşi şi în fine, oul ca substitut al divinităţii primordiale, înfrumuseţat şi chinuit prin vopsire sau încondeiere în Săptămâna Patimilor (sau a Nebunilor), jertfit violent şi mâncat sacramental în ziua de Paşte...

E frumos, e interesant, e un tărâm fecund... Dar câţi dintre noi avem curiozitatea să ne aplecăm asupra simbolurilor ?