Carnavalul

...Şi tragi de tine să deschizi ochii, alungi funigeii viselor, casa cu numărul 9 din vis, scara de lemn pe care urcai şi fata pe care o caută portăreii, gândurile cu jumătăţi de mişcări, banii care te fugăreau printre gene, perna şi plapuma de pe tine. Tot ce se mişca rapid în vis devine mişcare cu încetinitorul, piciorul care iese din plapumă reticent, mâna care freacă un ochi şi umerii care te trag din pat, telefonul se porneşte bezmetic să sune, vântul scutură un oblon şi bradul face semne cabalistice la geam. Iar tu n-ai chef, viteză, umor, nervi şi bani. Filtrul de cafea, apă, buton, suc de portocale în paharul pântecos. Oglinda pare mereu aburită, în spatele ei pândesc flacoane şi tuburi, încerci să le vezi etichetele, să-ţi ignori ochii umflaţi, oricum nu vezi decât dublu fiindcă iar nu ştii unde ţi-ai lăsat ochelarii, cutiuţa de porţelan de sub oglindă se uită la tine din alte veacuri, ce-or fi ţinând oamenii în cutii şi cutiuţe, misterioasele cutii care ne înconjoară, banale sau decorate, mâna porneşte automat spre dulăpiorul din dreapta, periuţa albastră, pasta de dinţi albastru translucid, umeri cocoşaţi, rafturi miniaturale cu miros de pudră veche, te minţi că va fi o zi mai bună şi freci reflex dinţii într-un rânjet strâmb. Scufunzi obrajii în pumni cu ochii închişi, apa e suportabil de rece şi nu taie diamantin ca apa de izvor, deşi simţi între dinţi nisipul lui şi în nări răcoare de răşină cu rouă, în spatele pleoapelor dulăpiorul de lemn afumat începe să crească, face rădăcini,sparge planşeul şi se duce undeva în pământ, rafturile din dreapta redevin crengi iar cele din stânga ace şi conuri. Nu deschizi ochii ca să nu plece pădurea, mai iei o dată apă în pumni şi în dimineaţa ta pierdută tragi o sorbitură cu aromă de izmă creaţă şi clopoţei, când peste pietre la vale curge timpul şi cu el părul tău ud în şuviţe care se scurg lung pe gât. Dar nu auzi foşnetul pinilor fiindcă filtrul de cafea deşiră parfumurile pădurii cu ţipătul lui de iepure rănit, aşa că tamponezi faţa cu prosopul cu miros de curat, prinzi neglijent părul cu o clamă, laşi şuviţa aia rebelă să spânzure pe lângă tâmplă şi să facă inele spre gât, ciocănind în pulsul sângelui tău, mâncând secunde şi aripi pleoştite, în timp ce te revolţi contra papucilor care oricum sunt desperecheaţi şi ascunşi pe undeva, lipăind cu picioarele goale spre bucătărie. Nu-ţi place lumina crudă, nu e ora ta, ora şase după amiaza când lumina linge lin gleznele timpului şi se scurge mierie într-o lene blândă, acum taie cu suliţe şi vârste, ciocăne cu vecinii care mânuiesc cu furie bormaşina sau pikonul sau ce naiba o fi, creierul, pereţii şi tâmplele tremură, îţi scrâşnesc clipele între dinţi şi atunci bei aroma neagră cu parfum de ciocolată şi catifea, amestecând gândurile, zahărul şi linguriţa în acelaşi ritm, ca să poţi suporta "încă o zi carnavalul"...