O lumină de Crăciun (Şapte)

      Bătrânul Crăciun era simbolul timpului, Saturn la romani, Mithra la persani. De aceea, Crăciunul e o sărbătoare solară la români, de aici vine apelativul "moş", anul ce îmbătrâneşte şi va muri. De aceea se rostogolesc roţi de foc pe dealuri, se coc plăcinte, colaci sau cozonaci rotunzi, de aceea, solstiţiul era mai important şi mai profund decât semnificaţiile creştine ale Crăciunului. Era ziua soarelui neînvins, Dies Sol Invicti, când ziua începea să crească, iar lumina domina întunericul.
   Pentru creştini, Crăciunul înseamnă Naşterea Domnului, care de fapt se petrecea pe 6 ianuarie, iar biserica a mutat data pe 25 decembrie, pentru a elimina manifestările "păgâne" dedicate luminii şi timpului.
 Ca şi în timpul Saturnaliilor romane, acum sunt permise abaterile de la normele sociale şi în unele situaţii, chiar orgiile. Se organizau ospeţe şi se sacrifica porcul, străveche divinitate agrară, pentru prosperitatea viitoarelor culturi. Se colinda pe străzi cu făclii aprinse şi lumânări.
 Lumina este, aşadar, firul călăuzitor al sărbătorii. Venită pe fond păgân sau creştin, lumina e în esenţă forţa binelui, valul cald care ne orientează spre contopirea eternă cu viaţa universală. Este izbânda luminii şi vieţii în faţa tenebrelor, cea pe care o primim stând în jurul Arborelui Cunoaşterii, Arborelui Vieţii, binecunoscutul şi îndrăgitul brad de Crăciun.
...Azi mai mult ca oricând, copilul cu ghetuţele prea mari înoată prin zăpada de pe stradă. Casele cocoşate sub povara zăpezii îi par mai calde şi mai prietenoase. Fulgii i se agaţă de gene şi a uitat că i-au îngheţat mâinile pe colacul primit de la femeia cu zâmbet rumen şi mâinile mirosind a migdale şi nuci. Fularul îi ascunde nasul umed şi hăinuţa prea scurtă nu-l mai necăjeşte. Azi, cămăşuţa albă pe care o poartă de 3 ani pare mai nouă şi mai curată, datorită bunicii. În celălalt buzunar are două mere trase în zahăr ars şi lui îi e de ajuns ca să fie fericit. Priveşte luminile de la ferestre, peste tot se văd crengi de brad şi lumânărele, iar pe crengile copacilor iarna a desenat dantele vechi. În pragul casei prietenei lui cu care împarte darurile îl aşteaptă chiar şi un moş de zăpadă, bătrân ca timpul. Ei doi l-au făcut, ca s-o înveselească pe bunica fetei şi cu bănuţii primiţi din colinde îşi fac socoteli şi visuri. Se gândesc ce vor face când vor fi mari.
      Cine ştie, poate Crăiasa Zăpezii îl va lua şi pe ei în sania cu roţi de foc şi le va dărui la anul un brăduţ cu globuri şi un căţel pe covoraş. Până una alta însă, se gândesc să aprindă o lumânărică în sfeşnicul bunicii şi să scrie pe geam, croindu-şi drum chinuit cu degetele, concentraţi, încercând să vadă în timp printre fulgii ce se aştern încontinuu...

La MuLŢi aNi...