Padam...Padam...Padam...

...Cet air qui m'obsède jour et nuit

Cet air n'est pas né d'aujourd'hui

Il vient d'aussi loin que je viens...

      Aşa m-am trezit azi, într-un mod cu totul şi cu totul neobişnuit. Buimacă şi obişnuită cel mult cu plesniturile de bici şi petarde româneşti în avanpremieră, în aşteptarea nebuniei de la miezul nopţii, de Anul Nou, nu mică mi-a fost mirarea auzind muzica cântecelor lui Edith Piaf, la flaşnetă. Câteva clipe am rămas incredulă în pat, pe pragul incert dintre vis şi realitate, întrebându-mă cinstit dacă mai dorm sau nu. Priveam fix brăduţul din ghiveci cu bucle de serpentine, vedeam urarea "Bonne annee" agăţată de perdea şi desenele făcute pe geamuri deunăzi cu şablonul şi sprayul alb, vedeam coşuleţul cu conuri şi globuri, computerul stins încă, telefonul care nu sunase, norii grei de afară şi creanga bradului din faţa geamului făcând semne la fereastră. Vedeam papucii împrăştiaţi lângă pat, jeanşii tăi atârnând pe scaun, Mac-ul sclipindu-şi mărul muşcat de pe taburet, farfurioara cu coji de mandarine şi hârtiuţe de Rocher şi mă întrebam dacă nu e un vis în vis. Ca atunci când visezi că se întâmplă ceva în decorul tău obişnuit. Iar muzica asta continua, obsedant.

Non ! Rien de rien 

Non ! Je ne regrette rien

C'est payé, balayé, oublié

Je me fous du passé !

      Poate că nu visez. M-am uitat pe fereastră. Recunoscusem "Padam...Padam", "Non, je ne regrette rien", "L'hymne a l'amour"... Chiar era un flaşnetar afară. Incredibil de surâzător, îmbrăcat în redingotă, cu joben şi mănuşi albe, plastron, flaşnetă agăţată de gât şi ghetre. A salutat ridicând jobenul. Până să-mi iau aparatul de fotografiat s-a făcut nevăzut, lăsându-mă să mă întreb dacă totuşi n-a fost un vis. Cu imagini, cu muzică şi ireala senzaţie că am picat din întâmplare într-un loc bizar, poate în vizuina Iepurelui Alb din lumea lui Alice. Sau poate că aşa ne salută şi pleacă acest an, cu cuvintele lui Edith Piaf care spune "mă doare-n cot de trecut", înainte să-l lăsăm să se scurgă ca Sena, pe sub poduri, înainte ca luminile turnului Eiffel, bătrâna Doamnă de Fier, să ne ureze nouă şi tuturor celor dragi...

ADIO 2010...

LA MULŢI ANI 2011 !