Spontaneitate şi cuvânt

      Spontaneitate. Şampania gândirii. Idei formulate atât de limpede, încât au perfecţiunea cristalină a diamantului. Ies din tine. Unele, culmea, la momentul oportun. Care. Aşteaptă. În permanenţă. În jur.

      Faptele de conştiinţă (conceptele) sunt asociate cu reprezentările lor lingvistice în creierul unui individ. E un fenomen psihic care devine fizic în momentul în care mesajul e formulat şi ajunge la destinatar, care-l percepe fizic şi repetă apoi procesul invers până la creierul său. Într-un fel, e un balans permanent între psihic şi fizic, între concept şi vibraţie.
      Revoluţionarul lingvist elveţian Ferdinand de Saussure spunea: “Limba este un sistem de semne ce exprimă idei  şi, prin aceasta, ea este comparabilă cu scrisul, cu alfabetul surdomuţilor, cu riturile simbolice, cu formele de politeţe, cu semnalele  militare etc. Numai că ea este cel mai important dintre aceste sisteme.”
      Scrierea a intervenit ulterior, ajungându-se la o variaţie enormă de limbi şi semne. Prestigiul scrierii a crescut treptat, tot mai mult, complicându-se cu suportul ei (pe hârtie, pe disc, display, iPad şi chiar virtual). Cuvântul scris se amestecă atât de intim cu cel vorbit, a cărui imagine este, spune Saussure, încât tinde să uzurpeze rolul principal. Uneori, spontaneitatea cuvântului vorbit nu ne mai interesează sau ne aruncă în confuzie şi atunci, preferăm cuvântul scris. Astfel, migrăm către izolare şi odată cu ea, migrăm spre artificial. Preferăm reprezentarea în locul originalului. Sau, cum spunea scriitorul şi profesorul canadian Jean Simard : "Comparativ cu limbajul vorbit, cuvintele scrise seamănă cu fructele în conservă, raportate la cele proaspete".

      Totuşi, migraţia spre artificial a dat opere de artă, opere scrise. Pe care le iubim şi le preţuim. Unele stricte, ştiinţifice şi necesare. Altele împingându-ne spre ficţiune. Spre fabulos. Spre interzis. Spre nou.
Iar spontaneitatea ne smulge din inerţie şi din starea de repaus. E "sua sponte", din propria voinţă. E un act care ne potenţează libertatea. E chiar libertatea. De a smulge. O idee. Fără stimul neapărat. Şi a o prezenta. Din propria voinţă.
      Unii aleg cifrele. Utile. Precise. Frumoase şi reci. Sloiurile necesare ale raţiunii nostre.
În libertatea mea. Eu. Am ales cuvântul.