Ziua cartofilor

      Ei bine, nu, nu-mi place St Valentine. Sunt dintre cei care consideră că e un import comercial de trei lulele, trei surcele, trei chibrituri (hehe...) 
      Vâna creştină a mitului misteriosului şi dubiosului sfânt Valentin s-a pierdut sub povestea de dragoste kitsch care a dat naştere unei inflaţii de inimioare, trăsnăi de ciocolată şi apropouri la limita prostului gust.
     Pe urmă, nu văd rostul unei tradiţii de import, destul de seacă, având la dispoziţie atât de bogata mitologie românească. Dragobetele,  "logodnicul păsărilor", "cap de primăvară"... Numai denumirea şi merită să plonjezi în interesanta controversă lingvistică din jurul subiectului. Fie că vine de la slavul "drag", fie că vine de la sărbătoarea găsirii capului lui Ioan Botezătorul, numit în slavă Glavo Obretenie şi ajuns în română Vobretenie-Bragovete-Dragobete, fie de la un nume propriu, Drag, sau de la dacicul "trago" (ţap) plus "pede" (picioare), cuvinte legate de sărbătorirea Lupercaliilor în care se sacrifica un ţap, mitologia de pe tărâmul nostru pare oricum mai bogată şi mai interesantă decât acea scremută poveste din cartierul de vest cu aromă catolică, aşa cum apare cea a sfântului Valentin.
      Dar...
... la urma urmei, orice prilej de a sărbători ceva e binevenit. E un medicament care deschide pofta de optimism, un prilej de a mai da o raită pe la cumpărături şi de a mai ataca puţin micile păcate din cutia cu bomboane de ciocolată, care, fireşte, se depun la fel de delicat peste tot pe unde n-ar trebui... Plus că e o mică mană cerească pentru comercianţi. Şi un bobârnac pentru curioşi, să se mai informeze despre etnologie şi lingvistică.
  Aşa că anexez propria situaţie leguminoaso-romantică, datorată descoperirii absolut întâmplătoare a acestor doi cartofi, taman azi. I-am fotografiat la loc de cinste pe o pernuţă, sunt mult prea irezistibili. Cineva, acolo sus sau aici, jos, se distrează...