Rapsodie albastră

                 ...S-a scuturat de cenuşiu, şi-a pus norii la uscat, a pus vântul în coate la geam şi mi-a adus violete. Pe urmă, în drum spre atelierul "primăverii poeţilor", mi-a tras un ghiont şi mi-a pus în drum un nod de soare. Pe urmă a scos o mână de floricele în păduricea de lângă pârâu. Doar aşa, ca să vadă cum reacţionează depresiile la culori. Pe urmă şi-a luat din nou ploaia în spinare şi m-a lăsat să mă întreb dacă chiar a fost soare sau l-am inventat eu. Am alergat după ea, s-o rog să mai stea. N-am reuşit s-o prind din urmă. E tânără, nebună şi capricioasă. E proaspătă şi trăsnită. Îţi scapă printre degete. E explozie şi efemer. E ea însăşi. Cu ochi albaştri. Ca toate primăverile.