vendredi 25 mars 2011

Societăţi secrete, istorie şi jazz

                                                              
      Înainte de 1551, imobilul de pe Rue de la Huchette, la nr. 5 din Paris era un loc secret de întâlnire a rozicrucienilor şi templierilor. Din acea vreme mai există în sala cea mai de jos arme, scuturi şi, o piesă unică, păstrată cu respect şi gelozie, o centură de castitate.
      Prin 1772, imobilul a devenit loc de întâlnire al francmasonilor. Se ajungea în sălile subterane ale imobilului prin două coridoare secrete, care corespundeau în două străzi diferite, una dintre ele într-o mânăstire.
      Pe vremea Revoluţiei Franceze, aici se întâlneau "cordelierii" şi "montagnarzii", deputaţii Convenţiei şi denumirea trimitea fiori pe şira spinării şi gânduri cu ghilotină, fiindcă subterana se numea "Templul Terorii".  În sala superioară, a tribunalului, au păşit pe rând Danton, Marat, Saint-Juste, Robespierre şi alţii. E un labirint cu închisoare, cu tribunal, ba chiar, în sala cea mai joasă, e un puţ unde dispăreau multe obiecte şi mulţi criminali, un fel de carceră.
     ...Neştiind că mă duc la întâlnirea cu istoria, am intrat în sala tribunalului, unde am băut o bere la aceeaşi masă la care discutau acum trei secole personaje de sumbră amintire din trecutul zbuciumat al Franţei. Azi, acelaşi loc e un bar, dar valoarea istorică a zidurilor e păstrată cu sfinţenie, dispunerea sălilor, treptele, catacombele şi toate obiectele cu valoare istorică. În prezent, imobilul se numeşte Caveau de la Huchette, folosit aici cu sensul de cabaret sau club. Fiindcă azi, e un club de jazz, primul din Paris, care funcţionează din 1946.
      Am coborât treptele cu un vârtej de sentimente. Templieri, societăţi secrete, politică şi jazz... Grote, piatră, lemn şi alămurile instrumentelor. Aştept să-mi sufle o halebardă pe la ureche şi să aud zăngănit de cămăşi de zale, adulmec fără să vreau aerul şi aştept să simt miros de piele pentru şei şi frâie, sau parfumuri grele care curg de pe peruci revoluţionare. Sau să simt miros de ţigări de foi şi fum albăstrui. Fiindcă aici s-au produs, de-a lungul timpului nume ca Lionel Hampton, Count Basie, Sacha Distel, Harry Sweet Edison, Memphis Slim, Bill Coleman şi alţii. 
      În această seară vom asculta swing, bop şi blues în catacomba templierilor. Mai mult decât atât, se şi dansează. N-am văzut decât în filme sau la concursuri de dans dansatori de swing, pase acrobatice şi pasiune dezlănţuită. Azi am văzut însă patru perechi de dansatori, două cupluri fantastice de tineri ce nu aveau mai mult de 25 ani, un cuplu de maturi şi un altul de vârstnici. Incredibil mi s-a părut faptul că tinerii dansau absolut fascinant şi nu erau, cum am crezut iniţial, angajaţii clubului. Dacă n-aş fi văzut că tinerele şi doamnele nu au şosete albe şi balerini, nici celebrele rochii scurte cu volane, că bărbaţii n-au tunsori din anii '50, bascheţi şi pantaloni-morcov, m-aş fi crezut transportată în trecut... Banalele mişcări de discotecă nu există aici, totul e precis, frenetic, acrobatic, cu o ştiinţă ce dovedeşte pasiune şi studiu, ceea ce, repet, m-a uimit la aceşti tineri. Poate nu la cuplul în vârstă, la urma urmei, anii '50 erau tinereţea lor, dar iată că există şi pasionaţi tineri de jazz.
     S-a şi filmat aici, "Trişorii" de Marcel Carné sau "Rouge baiser" de Vera Belmont şi altele... E un loc magic, cu atâtea măşti, încât m-am lăsat învăluită de magia jazz-ului şi am uitat de timp. În fond, călătorind printre atâtea epoci cu amprentă istorică, punând mâna pe piatra originală a catacombei şi descoperind intrări secrete, timpul nici nu mai are nume aici. Iar zidurile, afumate şi bătrâne de secole, ne privesc îngăduitoare, adăugând şi figurile noastre incredibilului lor album de familie...


                       Una dintre catacombe, aşteptându-şi clienţii să-şi aducă băutura şi să asculte jazz




În stânga e intrarea spre tribunal şi locul unde expusă centura de castitate


                                                       
                   Faimoasa centură de castitate

Început de swing...



...şi sfârşit, cu misterul unei brune...






Art Blakey, Claude Bolling, Wild Bill Davis, Sacha Distel, Harry Sweet Edison, Panama Francis, Claude Luter, Memphis Slim

3 commentaires:

Tasha a dit…

Waw!! ce-mi place!!! arata grozav!! as fi vrut sa am si eu astfel de intalnire -cu istoria,vorba ta!(la mine fiind si o deformatie profesionala...am functionat 20 de ani ca muzeograf).
Vreau sa-ti multumesc mult ca ai adaugat html-ul radio-ului nostru pe blogul tau!
Am sa fac si eu referire la blogul tau in emisiunile mele de la radio...blogul tau chiar merita citit!colegul mei Cristian Radu Vasioi din Constanta chiar are o emisiune "Hoinarind pe meridiane" ,cand va ajunge la Paris blogul tau se poate constitui intr-un veritabil ghid! :)

Vocea-de-departe a dit…

Mulţumesc, Tasha.
O, da, pasionantă meserie, fiindcă printre ştiinţe, istoria e una dintre cele fascinante. Şi ce altă excursie mai interesantă, decât plonjonul în timp ?

Liviu Vacariu a dit…

Foarte frumoasa si bine documentata descriere, frumoasa calatorie prin timp, acompaniata de o muzica buna, in pasi de dans si cu o bautura alaturi. Poate ca pentru a intra si mai bine in atmosfera timpurilor trecute si pentru a celebra cum se cuvine aceasta intilnire cu istoria ar fi mers un vin vechi, neaparat rosu, de ce nu unul de la 1789, editie limitata. Din pacate preturile prohibitive la astfel de bauturi "mediatoare cu istoria" fac imposibil acest gen de celebrare. Pare a fi genul de local in care e bine sa mergi pregatit, genul de loc care nu se dezvaluie oricui si oricum, pare a fi genul de calatorie initiatica.Acum ca am fost initiat in tainele locului, data viitoare cind vom trece prin Paris vom poposi vreme de un vin rosu la Caveau de la Huchette, sper eu pe banii celorlalti, ca doar unii vin cu ideea, restul cu banii.