Trecând pe lângă magnolia în floare

      Am auzit, mulţi dintre noi, despre Mulan, micuţa chinezoaică vitează. Majoritatea, din desenul animat. Ceea ce nu se ştie e că e vorba despre Hua Mulan, care înseamnă Floare-de-magnolie şi vorbeşte despre o femeie care a devenit general, care a luptat în război alături de camarazii săi bărbaţi, în locul tatălui ei, care era prea vârstnic şi al fratelui, prea tânăr. În ea însăşi, Mulan adună principiile yin şi yang, echilibrând rafinamentul moral cu forţa fizică. Între războinic şi floare, Mulan culege gloria, dar nu rămâne în lumea bărbaţilor. După 12 ani de bătălii contra năvălitorilor din nordul Chinei, ea se întoarce în satul natal şi-şi reia existenţa feminină, uluindu-şi camarazii, care descoperă abia atunci că e femeie. Legenda mai spune că împăratul află cu stupoare că unul dintre marii săi generali era femeie şi atunci îi propune, conform codului medieval, o mare onoare, să devină concubina lui. Mulan refuză. Împăratul se încăpăţânează şi, în final, constrânsă şi neavând altă opţiune, Mulan se sinucide, aruncându-se în propria spadă. Împăratul îi organizează funeralii grandioase, onorând-o cu un mare respect.
      ...Floarea de magnolie e stranie. E una dintre cele mai vechi plante cu flori de pe planetă, a asistat la viaţa şi moartea dinozaurilor şi e polenizată de un fel de gândaci care se hrănesc cu seva copacilor, din familia Nitidulidae, întrucât a apărut înaintea albinelor sau a altor insecte polenizatoare. Magnolia poartă numele lui Pierre Magnol, medic şi botanist francez, fost director al grădinii botanice din Montpellier.
      Sunt arbori sau arbuşti solitari, cu flori mari, a căror simbolistică e legată de demnitate şi nobleţe, ca şi de puritate. Limbajul florilor spune că doar un bărbat puternic oferă magnolii unei femei. E semnul că puteţi avea încredere în el în orice împrejurare. E semnul onoarei, al purităţii şi fidelităţii.
         ...Cireşii japonezi râd în hohote pe toate străzile. Magnoliile, discrete şi demne, îi privesc ca pe nişte copii năzdrăvani, alergând după zmeie. În fiecare an, magnolia de la crucea aleilor înfloreşte în liniştea ei, în timpul ei măsurat cu calm, în nepăsarea ei faţă de nebunia acestei lumi scuturate de războaie, calamităţi naturale, nucleare, crime şi alte nenorociri. Bujorii ei fascinanţi, delicateţea şi puritatea petalelor mă trimit departe în timp, printre armuri complicate, cai nechezând, tinere nobile privind lumea de la ferestrele unor fortificaţii din lemn şi piatră, acolo unde se zbat steaguri cu simboluri ascunse, un reper vertical al unei suavităţi tenace, care se opune lumii gălăgioase, neliniştite, în mişcare a războaielor...