Unde se duc iubirile pierdute ?

      Întotdeauna m-am întrebat unde se duc iubirile pierdute. Nu cele care se transformă din pasiune în banal, nici cele care încep banal şi sfârşesc banal. Marile pasiuni, cele care retează picioarele, taie aripi şi opresc respiraţia sufletului. Cele care unesc pentru câteva luni sau câţiva ani doi oameni aleşi şi norocoşi, apoi îi abandonează şi... Şi ? Unde se duc să moară ?
          Ce s-a întâmplat cu iubirea lui Keats şi a lui Fanny Brawne ? Unul dintre parteneri a murit şi iubirea a rămas fără o aripă. Totuşi, vibraţia a rămas în cuvinte, în scrisorile lui Keats, în încercarea de a recompune măcar o parte din energia care-l consuma, dincolo de boală.
      ...Iubirea lui Camille Claudel s-a învolburat în marmură, spasmele sufleteşti şi contorsionarea până la apoteoză a pasiunii jefuindu-i spiritul, lăsând-o să moară în întunericul minţii pierdute. Iubirea ei şi a lui Rodin a rămas în gesturi ca strigătele, încleştată ici şi colo în marmură şi metal, mişcări, umbre, contorsionări, suferinţă.
      ...Irinel Liciu n-a rezistat. Unii nu pot trăi fără suflet. "O prea mare iubire ucide". Sufletul ei murise odată cu Doinaş, în dansul întrerupt.
      ...Dar iubirile smulse cu de la sine putere ? Ce mecanism sângeros transformă balamalele sufletului îndoit de flacăra iubirii în arme ? Cum se petrece lumina fluidă în verde otravă ? Cum trece suflul magic de la aură la ceaţă ? Când se întâmplă schimbarea şi cum poate găzdui acelaşi om două prezenţe ale sinelui atât de diferite ? Cum alunecă flacăra irepetabilă în cenuşă ? Cum cade gloria eghileţilor de argint ai lupului pasiunii, lăsând în loc un câine duşmănos care smulge fâşii din fiinţa pe care o adora cu o zi în urmă ?
      Oare există un cimitir al iubirilor pierdute ? Un loc asemănător Câmpiilor Elizee din Infern, unde vin să moară sau să-şi trăiască ultimele clipe întâlnirile cataclismice între un bărbat şi o femeie ? Se regenerează oare, în energie pură ? Sau mor definitiv şi sângeros, deschise ca o veşnică şi sisifică rană ?          
      Cuvintele, ca şi armele, lasă în urmă cicatrice adânci şi bătrâne ca Pământul.
      Şi întrebări fără răspuns.