vendredi 17 juin 2011

Evadare în Ţara Bascilor

      Când intri în restaurantul "Oyez ! P'axoa", ai senzaţia că te desprinzi puţin de realitatea înconjurătoare şi plonjezi într-o lume colorată şi specială, a bascilor. Culorile sunt peste tot, de la interiorul cu câteva mese, străjuit de ikurinna, drapelul basc arborat cu mândrie, la mese şi bineînţeles, în farfurii. 
      Simbolurile drapelului, am aflat ulterior, sunt două cruci pe fond roşu. Crucea Sf Andrei, figurată în verde, reprezintă stejarul Guernica, simbolul golfului Biscaya şi al libertăţii multiseculare a bascilor. Crucea albă simbolizează catolicismul, iar fondul roşu, bascii. Deviza lor este "Jaungoikoa eta Lege Zaharra", ceea ce în limba bască înseamnă "Legea antică şi Domnul". Cu excepţia culorilor, desenul drapelului seamănă cu Union Jack, drapelul Marii Britanii şi cu complicatul desen de pe blazonul regilor de Navarra.
      ...P'axoa e o întâlnire colorată şi fericită între pita nedospită tradiţională, carnea de vită, roşiile, ardeii graşi, ceapa şi brânza bască de oaie. Francezii îi spun pizza bască. E foarte condimentată, colorată şi merge de minune cu vinul Don Hugo roşu, foarte tare.






 Prăjitura bască, sau etxeko biskotxa, e o tartă din aluat fraged cu umplutură de cireşe negre, deliciu care m-a trimis urgent în trecut, în grădina bunicii, care avea toate varietăţile de cireşi, dintre care cei negri şi amărui la loc de cinste, pentru eleganta şi exotica lor dulceaţă.




    Poate că cel mai pitoresc e patronul, Jean Charles Diehl, cu un aer de bunic charismatic, vorbind o franceză cu accent, învăţându-ne să pronunţăm specialităţile culinare, subliniind că X-ul se citeşte "ci", gata să cânte la chitară şi mai ales, cu un zâmbet cât o prăjitură bască întreagă.
   ...În jurul nostru, printre ghivecele de hortensii se învârteşte o pală de vânt rătăcită. Agăţată de acoperiş, luna plină e un lampion bonom. De altfel, creştinaţi târziu, bascii leagănă în istoria lor o mitologie bazată pe forţele naturale, vânt, soare, ploaie, lună, apă, munţi, păduri, zeităţi păgâne şi fascinante, cu nume bizare cu rezonanţe celtice şi orientale: Eguen (Soarele), Ilargi Amandre (luna),Mari (zeitatea feminină atotputernică a naturii), Sugaar (focul), Bildur (vântul).
   Pe mine m-a fascinat Lauburu, crucea bască, cea care simbolizează apa, focul, aerul şi lupta contra tenebrelor, într-un vârtej ce mie îmi pare înrudit cu triskele din mitologia celtică, pe care am regăsit-o în Bretania.




   Ilargi, luna bascilor, e fiica întunericului, o justiţiară reprezentată cu o secure în mână, care pedepseşte cu moartea. La noi s-a strâmbat doar, ba chiar a reţinut ploaia anunţată, instituindu-se, ca în legendă, în stăpâna grindinei şi a furtunilor şi deocamdată, oprindu-le câteva ore dezlănţuirea. Poate fiindcă Jean Charles i-a şoptit că suntem călători şi că am venit doar să gustăm din aromele basce, petrecându-ne prin timp şi mirodenii din diverse locuri, cu legendele lor.

1 commentaire:

tasha a dit…

Mi-ai facut pofta...imi ploua in gura!!!