lundi 29 août 2011

Măreţie, intrigă şi mister la castel - Vaux-le-Vicomte



       În 1641, Nicolas Fouquet achiziţionează un castel părăginit şi neînsemnat la Vaux-le-Vicomte şi demarează un amplu proiect de restaurare şi înfrumuseţare, în timp ce cumpără terenuri în jur. Apelând la bagheta magică a arhitectului Le Vau, a tapisierului Le Brun şi a genialului arhitect peisagist Le Notre (acelaşi care a creat grădinile de la Versailles) el transformă pe parcursul a 20 de ani domeniul într-o bijuterie renascentistă.
      Între timp, după moartea cardinalului Mazarin (a cărui nepoată a donat primăriei comunei în care locuiesc reşedinţa sa prezentă şi comunei în sine denumirea oficială), Fouquet ajunge prim ministru. De altfel, familia sa e cunoscută la curtea regilor de Bourbon, tatăl său fiind împuternicitul lui Richelieu, el însuşi ajuns unul dintre cei mai puternici oameni financiari în timpul lui Ludovic al XIV-lea. După asasinarea primului Bourbon însă, Henric al IV-lea de către nebunul Ravaillac, starea finanţelor statului a intrat într-o neagră spirală descendentă, natura cheltuitoare a regilor şi războaiele costisitoare neajutând cu nimic. Se adaugă fabuloasa şi cunoscuta fire risipitoare a Regelui Soare, suficient cât vistieria statului să fie în stare de faliment.
      În această perioadă dificilă se petrece ascensiunea rapidă a lui Fouquet, asemenea veveriţei, aflată pe blazonul său de familie, cu motto-ul "Quo non ascendet" (Unde nu poate el ajunge ?). Fouquet era un om inteligent şi cultivat, un pasionat şi mecena al artelor. El l-a prezentat pe Moliere lui Ludovic al XIV-lea, pe vremea când era doar Jean-Baptiste Poquelin, el i-a încurajat pe La Fontaine, Le Notre, Poussin şi alţi artişti să creeze, finanţându-i generos. Pe vremea când era mâna dreaptă a lui Mazarin, Fouquet a reuşit să găsească bani pentru nenumăratele campanii militare, pentru luxul de la curte, pentru fanteziile regelui, dar şi pentru imensa cupiditate a lui Mazarin.
     Greşeala lui Fouquet este însă că nu s-a gândit că luxul său, bogăţia şi renumele vor stârni invidia atât a altor oameni de la curte, printre care Colbert, înverşunatul său inamic şi nu în ultimul rând, că va leza orgoliul tânărului rege ce se considera tot mai mult centrul universului. Funcţiile şi misiunile lui îl aduc deseori în situaţia de a colabora cu Colbert, descendent al unor mari bancheri (şi nu al unor vânzători de ţesături, cum circulau bârfele vremii). Ambii vânau postul de prim ministru, însă Ludovic al XIV-lea decide să suprime funcţia care cumula prea multă putere financiară în mâna unui subordonat. Colbert începe să-l intoxice pe rege cu tot felul de calomnii la adresa lui Fouquet, insinuând că acesta se află în fruntea unui complot de subminare a autorităţii regale.
      Fouquet e avertizat de apropiaţi, dar în mod ciudat, preferă să nu dea crezare zvonurilor. Între timp, regele plănuia să profite de sumele uriaşe pe care trebuia Fouquet să le aducă vistieriei regale şi, după ce acesta va fi vândut funcţia de procuror general al parlamentului din Paris, să-l arunce în închisoare. În acest scop, pentru a demonstra orgoliul şi aşa-zisa înavuţire ilicită a lui Fouquet, îl anunţă pe acesta că va face o vizită regală la Vaux-le-Vicomte, pentru a vedea finalizarea lucrărilor.
      În august 1661, Fouquet oferă aşadar o serbare fastuoasă la castel. Când regele ajunge în minunata grădină, pe măsură ce se apropiau de vreo alveolă sau bazin, izbucneau fântânile arteziene, răcorind aerul şi stârnind admiraţia curţii şi regelui. Celebrul Vatel a pregătit un supeu fastuos pentru rege, rămas ca punct de referinţă pentru organizare, fast şi sofisticare. Muzica învăluia curtenii sub bagheta nevăzută a lui Lully, cel ce ulterior va fi numit "muzicianul Soarelui". Vatel supraveghează totul, jocurile de apă, focurile de artificii, înlănţuirea numeroaselor feluri la ospăţul regal.
     Uluit şi gelos, Ludovic al XIV-lea îl arestează la ora 2 noaptea pe îndrăzneţul Fouquet. Voltaire contribuie fără să vrea la decăderea acestuia, scriind "La ora 18, Fouquet era regele Franţei, la 2 noaptea, era un nimeni". Fouquet e arestat de d'Artagnan, căpitanul muschetarilor, care-l predă unui tribunal special constituit.  Fouquet e condamnat la închisoare pe viaţă şi îşi petrece ultimii 19 ani într-o hrubă minusculă şi umedă, fără lumină naturală, scriindu-i consoarte sale scrisori supuse irevocabil cenzurii. Regele intervenise personal în îngreunarea condamnării, prin culisele istoriei circulând ipoteza că ar fi cunoscut însemnate secrete de stat. Printre acestea figura identitatea celebrului Om cu Mască de Fier, nobilul închis în aceeaşi perioadă cu Fouquet la Pignerol, închisoarea din Alpii Savoiei. Unii chiar au scris că acesta era motivul real al decăderii lui Fouquet, ţinând cont de misterul ce înconjura celebrul Om cu Mască de Fier.
           Identitatea acestei triste celebrităţi încă n-a fost elucidată. S-a spus că era Moliere, întemniţat pentru critica adusă iezuiţilor, că era un frate geamăn al lui Ludovic al XIV-lea (care a avut un frate, dar mai mic, decedat însă în copilărie), un copil nelegitim al Anei de Austria cu Mazarin, un copil nelegitim al Regelui Soare însuşi, un nobil italian care vânduse secrete de stat, sau un servitor de-al lui Fouquet care cunoştea un complot ce indica asasinarea lui Colbert. Misterul rămâne neelucidat, iar Fouquet moare în închisoare şi, deşi legenda spune că într-una dintre scrisorile sale dinaintea morţii ar fi indicat identitatea misteriosului personaj, cenzura a ascuns această dovadă...






... Plimbându-ne prin castel, asistând din umbră la reconstituirea evenimentelor şi a serbării din castel, cu holograme, manechine costumate şi inserţii cinematografice 3D, completând totul cu somptuoasa grădină creată cu iluzii optice (statuia lui Hercule din axul castelului pare mai aproape, din cauza diferenţei de nivel, castelul se oglindeşte perfect într-un bazin aflat la 450 m distanţă şi alte artificii pentru care Le Notre e celebru) am avut impresia că suntem nişte curteni discreţi prin anturajul acestor personaje istorice. Întâlnirile cu istoria sunt întotdeauna fascinante şi când te aşezi pe scaunele unde a stat un rege, când păşeşti pe aleile pe unde a călcat un curtean în urmă cu 300 de ani şi vezi documente iscălite în grafia epocii, rămâi uimit de grija cu care toate aceste detalii au fost gândite atunci şi cea cu care sunt prezervate în prezent.
   Plecând, avem impresia că lăsăm în urmă un personaj viu, Fouquet, un curtean inteligent şi un om de cultură, ceea ce, nu ştiu de ce, ne face să ne simţim mai familiari cu istoria decât la Versailles sau Fontainebleau, unde fastul e oficial şi regal.









2 commentaires:

tasha a dit…

O placere sa citesc articolele tale, mai cu seama, ca sunt insotite de imagini care ma fac pentru moment partasa cu vizita ta...multumesc!
Mi-am dorit sa pot vizita castelele de pe Valea Loarei, sper sa apuc clipa!

Vocea-de-departe a dit…

Mulţumesc. Dintre cele de pe Valea Loarei am văzut doar Chenonceau. Vaux-le-Vicomte nu e pe Loara, dar e la fel de spectaculos.
Şi eu îţi doresc la fel, Olga !