Douăsprezece poveşti de ciocolată - Doisprezece - Buturuga franceză, între lumină şi bucurie palatină

(desen de Leon Lhermitte, reprodus în La France pittoresque)


Obiceiul vine din nord. Iniţial, era o sărbătoare a focului şi luminii, Licht pentru germani, Yule Log, focul solstiţiului din pădurile druizilor şi celţilor. Peste fondul "păgân" s-a suprapus din nou stratul creştin, cu Sfânta Lucia. Sensul sărbătorii a rămas acelaşi, o sărbătoare a luminii, simbol al continuităţii vieţii şi timpului. Prin Franţa există şi un dicton "a Sainte Luce, les jours croissent d'un saut d'un pouce", fiindcă ziua se măreşte cu un minut.
De ziua luminii, ce alt simbol mai frumos putea fi găsit decât lemnul parfumat de răşină, bine uscat şi pus cu veneraţie pe foc ? Iniţial, vasalul aducea de Crăciun o buturugă mare seniorului său, aşa cum aducea ouă şi miei de Paşti, sau ulei şi vin de sărbătoarea tuturor sfinţilor. În Franţa, buturuga se numea tréfeu sau tréfouet, denumire care se pare că se mai păstrează în Normandia, Lorena, Berry sau Burgundia, ceea ce avea înţelesul de trei focuri, fiindcă buturuga trebuia să dureze trei zile. Buturuga era binecuvântată înainte de a fi arsă. Tradiţia spune că nu trebuia atinsă cu niciun instrument, deci răsucită cu mâinile goale şi, în timp ce toată lumea se aduna în jurul vetrei, iar copiii se rugau, părinţii le aşezau pe colţul cel mai îndepărtat de foc al buturugii dulciuri, nuci şi fructe glasate. Apoi, la miezul nopţii, toată lumea pleca la slujbă, focul era stins şi se întorceau cu toţii cu cărbuni încinşi şi sfinţiţi de la biserică, reaprinzând focul sacru al familiei. (Interesantă migraţie a luminii la români, de la solstiţiul de iarnă spre echinocţiul de primăvară...) Cenuşa buturugii era păstrată, considerându-se că protejează căminul de boli şi pagube.
Prin sec. al XIX-lea, buturuga are mai mult un rol decorativ, fiind aşezată în mijlocul mesei de Crăciun, împodobită cu lumânări, ilice şi alte decoraţii.
Din vatră pe masă şi apoi în farfurie, buturuga de Crăciun a devenit un desert de ciocolată clasic în Franţa, începând din 1945, când un cofetar a permis delicioasa mutaţie, o sărbătoare care de la lumină a trecut la deliciu gastronomic, de la parfum de răşină la parfum de zahăr vanilat, de la scoarţă la ciocolată, ornamentată cu ciupercuţe de bezea, ilice din pastă de zahăr modelat şi fructe confiate.

... Cu valoare practică, mitică sau istorică, ciocolata a împrumutat diverse forme către vălul nostru palatin, stilizând şi absorbind totul în dulcea ei prezenţă festivă, cu aroma ei bogată şi deplină, pentru a fi consumată şi a ne consuma visele, speranţele şi dorinţele spre Noul An.
LA MULŢI ANI TUTUROR, SĂRBĂTORI FERICITE !