Curiozităţi cu câteva limbi indo-europene

          Un năduf pe un blog unde am poposit o clipă mi-a readus în memorie un citat din Mark Twain:
           "Când un german plonjează în oceanul frazei, îl mai prinzi pe malul celălalt, cu verbul în gură".  Păi nu ? Cei ce au învăţat germana îşi amintesc lungile liste cu verbe neregulate, cuvintele compuse şi topica alergătoare a frazei în care, ca să pricepi ceva, zburai la final ca să vezi verbul, pe urmă o luai de la început ca să vezi detaliile. Lingviştii o ştiu bine, germana e o limbă sintetică, aglutinantă, destul de dificilă, dar e limba unui popor care i-a dat pe Bach, pe Goethe, Durer, şcoala de la Bauhaus sau Walter Gropius, enumerând din zbor doar câteva repere. Da, fireşte, a dat şi nazismul, stârnind fiori de repulsie pe spinarea multora chiar şi în prezent, dar pentru asta nu e vinovată limba germană. E o limbă vorbită în afară de Germania, în Austria, Luxemburg, Liechtenstein, un ghemotoc teritorial în Belgia, alt ghemotoc în Italia, în Tirol, altul prin România, de câteva mii de persoane prin Cehia, Polonia, Ungaria şi bineînţeles, Alsacia şi Lorena. E o limbă indo-europeană, evident.
         O altă personalitate de sorginte germană, mai precis flamandă, dar cunoscută mai ales ca rege al Spaniei, Carol Quintul, a spus: "Vorbesc spaniola cu Dumnezeu, italiana cu femeile, franceza cu bărbaţii şi germana cu câinele meu".  S-ar zice că deja, prin sec. 16, germana era limba ordinelor şi comenzilor scurte...
         Spaniola, o limbă latină, romanică, indo-europeană, a evoluat cu 20% raportat la latină, fiind pe locul al doilea ca limbă vorbită de 400 milioane de nativi. (Ei bine nu, pe locul întâi nu e engleza, ci chineza mandarină. Sunt mulţi chinezi care vorbesc mandarina, într-adevăr... Iar engleza e pe locul al treilea ca limbă vorbită). Spaniola conservă unele cuvinte compuse (aglutinate), dar păstrează în general formele analitice ale celorlalte limbi latine, cu imixtiuni basce şi arabe în vocabular. Despre cultura spaniolă învăţăm multe, totuşi de fiecare dată ne gândim la Don Quijote, Inchiziţie, Goya, Zurbaran, Dali, Balenciaga, minunaţii nebuni Calatrava şi Gaudi...
      Italiana a evoluat cu 12% faţă de latina de bază, fiind a cincea cea mai studiată limbă din lume, cea care ne-a dăruit personalităţi ca Dante, Petrarca, Boccaccio, Michelangelo, Leonardo da Vinci, care a deschis Renaşterea în Europa, care a adus revoluţii, design de lux, eleganţă şi pasiuni.
      Franceza a evoluat cu 44% faţă de latină, fiind în prezent a şasea limbă vorbită din lume, cândva limba diplomaţiei internaţionale exclusive în perioada regalităţii, azi împărţind această funcţie cu engleza şi spaniola.
Franceza n-a păstrat multe cuvinte din limba galilor, o limbă celtică. Poate câteva sute. Acest raport mă face să mă gândesc la cuvintele tracice din română, celebrele "viezure, barză, brânză, mânz"... Langue d'oil, franceza născută din latina din nordul ţării, e considerată originea limbii franceze. Langue d'oc, franceza din sud, are mai degrabă influenţe ibero-romanice, ceea ce explică diferenţele prezente şi azi în franceza vorbită în nord şi cea din sud. Despre personalităţile lor culturale nu mai insist, sunt cunoscute.
       Parisul, vechea Luteţie, e un oraş despre care s-a scris mult şi se va mai scrie. Fascinantul oraş-lumină captivează şi va captiva mereu îndrăgostiţii, pasionaţii de călătorii, de cultură, de artă monumentală, de stil, eleganţă şi capitale europene.
       O curiozitate aş menţiona în legătură cu celebrul său simbol, turnul Eiffel.  În onoarea bătăliei de la Garanella (devenită comuna Grenelle, anexată Parisului ulterior. Podul Grenelle e cel lângă care se înalţă copia Statuii Libertăţii, cea făcută cadou de Franţa Statelor Unite.) romanii, impresionaţi de vitejia tribului galic parisi, au botezat "Champ de Mars" (Câmpul lui Marte, zeul războiului) locul unde s-a dat bătălia pentru cucerirea Luteţiei.  Aici au fost îngropaţi şeful galilor şi  oamenii lui şi pe acest loc s-a înălţat mai târziu celebrul turn Eiffel. Parizienii şi turiştii care trec pe lângă şi pe sub turn nu ştiu că după atâta vreme, calcă peste osemintele tribului fondator al celebrului oraş...