Se întâmplă şi la alţii...

          Din afară, e amuzant. Din interior, e agasant. Până la urmă, a fost o aventură în seara de Revelion.
          Trenul Intercity Paris-Normandie, cu plecare din gara Saint-Lazare, o "garnitură vetustă" după exprimarea unui agent SNCF, porneşte la 17:45 către Normandia, via Lisieux. Primul hop apare la 12 km de Paris, în Yvelines. Mecanicul anunţă prin staţie o întârziere nedeterminată. Lumea rabdă, bombănind, încărcată de pachete, şampanie, cadouri, bagaje. Peste 20 de minute, trenul se pune în mişcare. Peste 6 km, ceva crapă din nou. Călătorii sunt anunţaţi că se aşteaptă un mecanic pentru înlocuirea piesei defectuoase, cu scuzele de rigoare. Deşi sunt invitaţi să nu coboare din tren, ei coboară şi fumează pe peron, cu toate că în gări e bineînţeles interzis. Unii întreabă dacă SNCF-ul va restitui preţul biletelor, alţii dacă legăturile pe care urmau să le ia îi vor aştepta, alţii, mai tineri şi mai trăsniţi, râd de mama focului printre rotocoale de fum cu miros de canabis sau tutun pur şi simplu. Câţiva trag cu sârg din sticle. Nu se mai jenează nimeni. Peste o oră şi jumătate apare un alt tren Intercity, în uralele celor prezenţi. Călătorii se reinstalează. Unii se bucură că nu vor mai fi controlaţi. Controlorul, spun ei, se teme că va fi linşat, n-o să mai aibă obrazul să apară. Unii destupă şampanie. Câteva fete îşi fac unghiile. Trenul merge în ritmul lui, balansându-se. Într-un vagon, o familie scoate buturuga de ciocolată pe care o duceau la masa de Anul Nou, o taie cu cartea de credit şi încep să împartă. Vestea se răspândeşte rapid, sar dopuri de şampanie, lumea se distrează. În fine, trenul ajunge cu câteva ore întârziere la locul de legătură.
        Se apropie Anul Nou. Din difuzoare se aude vocea conductorului care le spune tuturor că SNCF îşi cere din nou scuze şi le urează tuturor un An Nou fericit.



(După un articol de Céline Carez, jurnalistă la "Le Parisien")


        PS. Cred că ruta spre nord are  multe astfel de trenuri. Personal, am trăit o altă aventură, întorcându-mă din Picardia, pe ruta Abbeville-Paris, când un drum obişnuit de 2 ore a durat 6 ore, din cauza unui pariu stupid. Doi puşti puseseră un pariu că aruncă simultan cu câte un pietroi în geamurile trenului şi în capota unei maşini care trecea pe sub podul din apropiere. Totul urma să fie filmat şi postat pe YouTube. Bolovanul din geam s-a nimerit la geamul meu, care din fericire nu s-a spart, fiind securizat, doar s-a transformat într-o dantelă imposibilă. Cred că văzută din afară, aveam expresia lui Wile E. Coyote , stupefiată şi tâmpă, când îşi dă seama că îl nimereşte nenorocirea.

  Bolovanul destinat capotei a ratat-o, dar am aflat ulterior că i-a distrus omului portbagajul şi nervii. Totuşi, şoferul a reuşit să evite un carambol în serie şi atacul de cord.  Evident, şi noi am coborât. Şi noi am aşteptat pe peron. La Amiens. Dar era vară, ce-i drept. Iar pe YouTube n-a mai apărut nimic. Cred că a avut poliţia vreun cuvânt de spus în asta... Iar prăjiturelele pe care le aveam la mine i le-am dat unui terrier simpatic şi alb din braţele doamnei de pe scaunul de vizavi, care semăna cu regina Angliei evadată de la Windsor şi pornită incognito prin lume.

(PS-ul îmi aparţine...)