mercredi 2 mai 2012

Lăcrămioare

...Dintr-un avânt generos, în sec. al XVI-lea, regele Charles al IX-lea al Franţei s-a gândit el cu mintea lui în gându' ei ca de 1 mai să ofere un bucheţel de lăcrămioare tuturor doamnelor de la curte. I se pusese lui aşa şi tot aşa s-a perpetuat şi tradiţia până în sec. XXI. În fond, toate obiceiurile ce au la bază flori sensibilizează oamenii şi poate că văzând fragilitatea lăcrămioarelor, simţind parfumul lor suav şi admirând surâsul lor delicat cu coroniţe albe dintre frunzele verde crud, devenim mai sensibili şi poate chiar mai buni. Toată lumea zâmbeşte când primeşte o floare şi dacă o clipă putem deveni mai sinceri şi mai buni, de ce nu ?
...Efimiţa a primit un bucheţel de lăcrămioare cu trandafiri. Ba chiar şi lăcrămioare virtuale. Nu se aştepta, în România nu există acest obicei al lăcrămioarelor de 1 Mai, ci doar jumătatea cealaltă, muncitorească, în care toată lumea are cel puţin o zi liberă. Dar, de mult de tot, povestea spune că prin anii '70, Efimiţa participase la o nuntă catolică într-o primăvară, iar mireasa avea un buchet de lăcrămioare. Ea a fost singura care nu şi-a agăţat la rever cuvintele veninoase ale bârfei. Restul muieretului gata măritat şi sărit în maturitatea cratiţei a ţinut să comenteze că mireasa va avea parte doar de lacrimi în cuplu, că vor divorţa, că oricum nu erau potriviţi, că el e prea slab şi ea prea solidă şi alte critici care mai de care, că simplitatea aia de hippy cu rochie otova cu modele argintii africane iese din tipic, că... şi că... şi că... şi că... şi că. Efimiţa admira doar florile albe şi delicate şi le găsea foarte potrivite cu noţiunea de mireasă. Iar actualmente, mireasa aceea, devenită o vajnică parteneră de viaţă a soţului ei, cu două fete deja adulte, nu doar că nu s-a înecat în lacrimi, nici n-a divorţat, dar chiar prosperă peste ocean, în îndepărtata Canada, unde şi-a construit o tinereţe şi o maturitate de invidiat, cu toată aparenţa ei de trunchi de copac. Poate fiindcă dincolo de trunchiul de copac, în scorbura minţii se zbătea o inteligenţă aplicată şi iute, nebănuită de nimeni, probabil nici de mire.
...Simbolismul florilor e frumos, dar gura lumii, cea slobodă, cea crudă, cea nemiloasă şi nesătulă, toacă mărunt orice gest, orice apariţie şi orice pârţ în public. Bunătatea e privită cu un fel de greaţă condescendentă, ba chiar considerată prostie. Prostia e ridicată la rang de performanţă. Performanţa e considerată apanajul fraierilor. Fraierii devin deştepţi în contact cu banul. Banul guvernează multe şi astupă gura lumii. Iar cercul se închide într-o amăreală de algocalmin strivit între dinţi. Ca să nu mai filozofăm atâta, că-n fond, ce atâtea vorbe, monşer ? Căz vorba ceia, două vorbe un ban nu fac şi mai bine inspirăm parfum de lăcrămioare şi admirăm bucheţelul, aşezat cu zvâc şi bonton pe o perină neagră ca să dea bine la cameră în camera Efimiţei...


4 commentaires:

La Rose Jaune a dit…

Ma bucur ca ai abordat subiectul :)...(erau florite preferate ale mamei)

Svea a dit…

Si eu ma bucur ca l-ai abordat! Iar condeiul scriitoricesc te-a ajutat pe deplin! Felicitari, e o placere sa te redescopar!
Cat despre lacramioare, au un loc special in inima mea si nu numai!

Danangib a dit…

Ador lacramioarele si de multe ori le-am primt chiar de 1 Mai, dar nu pentru ca cineva din familia mea ar fi stiut de ideea lui Carol al IX-lea, ci doar pentru ca atunci este ziua mea de nastere si aveau a alege intre lacramioare, lalele, liliac si iasomie(in timp se specializasera, lol, fiecare imi aducea una din ele, sa le am pe toate, sa nu-i mai zapacesc cu florile mele preferate).

tasha a dit…

Imi plac lacramioarele la nebunie...e plina curtea de la casa din Negresti Oas de lacramioare, au migrat si nu le-am scos,le-am lasat asa rebele sa se intinda pe unde vor...primavara e un parfum in curte nemaipomenit!