Air de Paris

 ...Mi-aş fi dorit să urc la 150 de metri cu balonul. Am fost cuminţi, am ales o zi cu soare dulce, o duminică după-amiază dintre puţinele libere, una de la sfârşitul vacanţei ca să nu fie înghesuială, o destinaţie îndepărtată, parcul Citroen din Paris, prea puţin cunoscut şi populat şi eram gata pentru o experienţă la înălţime, ca să cuprindem şi o altă panoramă a Parisului decât cea cunoscută, de pe colina Montmartre, de la Sacre Coeur.
     Dar n-a fost să fie. Tocmai când am ajuns s-a pornit vântul şi în condiţii de vânt balonul nu urcă. Ghinion... În spatele balonului sclipeşte cuminte clădirea televiziunii Canal+, la doi paşi de TF1, Sena se leagănă cuminte în spatele nostru, pescăruşii ţipă vânând peştişori şi noi rămânem cu buza umflată, lângă balonul care ne anunţă totuşi că aerul aici, în acest loc din Paris, e pur. Air de Paris... Aşa că, de necaz, am pornit pe jos cale de două ore, pe malul Senei, dinspre Citroen spre Notre Dame, trecând pe lângă Grenelle, pe lângă Statuia Libertăţii, podul Alma cu a sa flacără dedicată lui Lady Di, plină de flori la comemorare, Turnul Eiffel, Palatul Chaillot, Domul Invalizilor şi în fine Notre Dame şi fântâna Saint Michel. Numai bine să ne înecăm amarul într-o fondue bourguignonne. Konrad Egli a inventat ideea, la restaurantul său Chateau Suisse în 1956, când a încercat o variantă la fondue de brânză, cu carne de vită şi celebra fondue de chocolat cu Toblerone topită şi fructe. Restaurantul servea şi fondue de ciocolată, bineînţeles, dar ştiam că ochii sunt mai mari ca burta şi n-am riscat.

      ...Şi într-o lungă plimbare pe malul Senei, all in a golden afternoon, am respirat începutul prematur de toamnă, am plonjat în universul special al podurilor, am revăzut unul special pentru noi, Pont Neuf, cel lângă care am făcut primele fotografii când mi-am început viaţa în Franţa, am replonjat în lumea fără timp a buchiniştilor şi afişelor lor, a cărţilor lor cu parfum de anticariat, a lăcăţelelor care umplu acum o pasarelă de vizavi de Adunarea Naţională şi ne-am încărcat bateriile pentru o nouă săptămână de poveri, mult,  mult mai grele ca aerul Parisului...