Un gând întors spre trecut, pe vremea când Moş Nicolae era o bucurie dublă, fiindcă venea cu cadouri şi cu sărbătoarea tatălui meu. Cu veselie, cu pahare ciocnite, cu zâmbete, urări şi masă întinsă, proaspătă şi bogată, cu glume şi steluţe în priviri. Pe atunci, masa era plină. Fiecare tacâm era aşternut pentru cineva, fiecare farfurie şi pahar pentru cineva. Serpentine şi flori, sticle şi glume, râsete şi bucurii, ne construiam amintiri şi cheltuiam nepăsători prezentul. Uneori era frig şi zăpadă şi-mi striveam nasul de geam în aşteptarea musafirilor, mama trebăluia prin bucătărie şi aromele învăluiau calde casa. Era un fel de Crăciun mai mic, cu alţi oaspeţi şi cu clinchete de bucurie. Casa noastră devenea o vatră primitoare şi poposeau aici rude şi prieteni, vecini şi cunoştinţe, toţi cei care-şi aminteau că e ziua tatei, primiţi cu aceeaşi bucurie la masa care se lungea tot mai mult, până când nu mai aveam scaune în casă. Noi, ceilalţi, cu creştetul la blatul mesei sau tot mai sus, mişunam printre adulţi şi inspiram parfumul doamnelor învăluite în haine de blană sau în mantouri elegante, ca şi parfumul strident al iernii ce scârţâia pe-afară pe sub paşi. Sau parfumul de tutun şi piele din jurul mănuşilor şi paltoanelor domnilor. În jurul felinarelor se rotunjeau halouri de lumină ca nişte păpădii electrice şi întunericul ascundea orice imperfecţiune, lăsând locul bucuriei şi glumelor.
...Azi, cel puţin jumătate dintre personaje au dispărut şi paharele sunt înlocuite de lumânărele sau candele aprinse pentru cei înstrăinaţi de noi. Suntem tot mai puţini, cei dragi sunt tot mai mulţi în amintiri. Unchi, părinţi, bunici, soacre şi prieteni, cu toţii plecaţi într-un alt tărâm, în lumea cu luminile, unde, cine ştie, poate stau în jurul altei mese, din nou veseli, din nou liberi, din nou scânteind de energie, nu departe, doar de cealaltă parte a drumului, după intersecţie...
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire