Baba Dochia

             Printre mărţişoare şi flori, dar şi o mulţime de obiecte nu departe de kitsch, Bucureştiul seamănă cu Baba Dochia. Se scutură de iarnă, se văd toate gunoaiele ei, oamenii încep să le adune, miroase a vreascuri şi fum, soarele e tot mai cald şi lumea iese pe stradă în grupuri mari. Pub-urile îşi schimbă numele şi vag decorul, uneori şi mâncarea, iar amintirile sunt tot mai prezente. La Excalibur, tinerii chelneri costumaţi în domniţe şi jupâni sunt aceiaşi ca şi anul trecut, dar calitatea bucatelor scade. Vechiul păcat bucureştean al localurilor şi produselor, care la început sunt competitive şi bune, după care încep treptat să scadă. Regretul îmi aduce un soi de zâmbet amar, fiindcă e trist şi fiindcă ştiu că românii pot fi şi competitivi. Dar mă împac trăgând cu ochiul la târgul artizanilor de la Muzeul de Istorie, la unele produse cu gust prin marea de kitsch-uri şi speranţa de a vinde tot. În general, asta e senzaţia, că totul e de vânzare, într-o disperare egalată de spirala în descreştere a traiului şi cenuşiul figurilor încă neieşite din iarna ce pare a dura etern. Cine se mai apeleacă asupra semnificaţiei zi-noapte a mărţişorului, a magiei sale albe şi a valorii simbolului său ? Cine mai iubeşte mărţişoarele clasice, cu coşarul cu inimioară, pisica neagră şi albă cu coada covrig, floarea cu pliculeţ cu inimioară sau alte miniaturi atât de rare acum ? Cine îşi mai aminteşte de infuzia de urări de bine ce însoţeau odinioară bănuţii de aur şi de argint purtaţi de copii şi de fetele de măritat ? Cine se mai gândeşte la Baba Dochia, străvechea zeiţă agrară care murea şi învia în perioada "babelor" ? Cine se mai gândeşte la adevărata sărbătoare păgână a măcinicilor, peste care s-a suprapus cea religioasă a celor 40 de mucenici ?