Dochia din Franţa

      În Franţa, Dochia nu se lasă. Mai are un cojoc, plin de nea, pe care-l scutură de zor peste noi. Aşa se face că de la 18 grade am căzut brusc la 2 şi soarele s-a închis dincolo de zidul de nori din care cade zăpada ca un praf mărunt. Nu-mi vine să cred că acum o săptămână mă plimbam printre mărţişoare şi parfum de zambile, că n-aveam loc pe străzi de atâta lume ieşită la soare şi acum privesc un nou peisaj hibernal de la fereastră. Ador iarna, dar nu când mă pregătesc de primăvară. Acum nu văd decât forme zgribulite sub zăpadă şi un contrast cu alb şi negru. Şi mi-e dor de culori, şi mi-e dor de soare, şi mi-e un dor de primăvară de mă doare...