lundi 18 mars 2013

Paris qui danse

Primăvara se lasă aşteptată. În parc, au apărut câţiva năsturaşi şi floarea-Paştelui, galbenă şi surâzătoare, încercând să ne convingă pe toţi că zăpada a trecut. Chiar şi tunetul puternic după un fulger de-a dreptul SF se zbuciumă să ne convingă că vine vara, deşi ploaia torenţială cu grindină care a urmat nu prea seamănă a vară... Gândurile fug năuce spre spaţii colorate cu brânduşe şi zambile, mă sprijin într-un cot şi număr al nu-ştiu-câtelea tren care trece prin gară şi mă scufund tânjind în norii ce acoperă apusul. Caut fractali între vălătuci pictaţi în violet şi frunzele uscate ale unui salcâm şi obosesc tăcând în zumzăitul monoton al serii, între mormăitul trenurilor şi torsul maşinilor, între foşnetul constant al computerului şi tăicăitul ceasului, gata să mai tai o filă din calendar, acolo unde citesc "Paris qui danse" într-un afiş pop cu o dansatoare cu pălărie cu pene şi un domn cu mustăcioară şi monoclu. Viaţa continuă, secundele devin minute, minutele ore, orele compun încă o zi şi o înghit, cu o foame care-mi aduce aminte că a mai trecut un an pe umerii mei. Cabrată pe spate, dansatoarea zâmbeşte de dincolo de decenii, în spate se desenează umbre albastre ale unui public inform, oameni fără feţe, oameni fără istorii, anonimii din jurul nostru, care ne înconjoară oriunde am merge şi pe oriunde am poposi, atunci, ca şi acum. Între ani, poposind o clipă asupra cuplului surprins în plin salt, îmi spun că timpul poate fi încremenit doar în asemenea stări, în cuvânt, în imagine, în obiecte, dar şi în baletul unui parfum sau a unei mişcări, a unei atmosfere ce se lasă lin pe pleoapele noastre, depunându-ne încă un strat fin de amintiri de nicăieri şi de pretutindeni, în spectacolul fără sfârşit al lumii. "Paris qui danse - spectacle, concert, bal"...

1 commentaire:

Anonyme a dit…

O atmosferă ce se cere pictată...