vendredi 6 septembre 2013

Dor de ducă

Recitindu-mi titlurile articolelor din blog, mi-am dat seama că s-ar putea crede că în Franţa n-am făcut decât să călătoresc. Stau şi mă gândesc totuşi că, de când mi-am îndesat viaţa într-o valiză pe 1 mai 2008, am trăit şi respirat aici cu dorul de ducă. Sunt atâtea locuri frumoase în ţara asta pe care îmi doresc să le văd, încât nu ştiu dacă mi-ar ajunge o viaţă. Şi încă una, ca să le descriu şi să le populez cu fotografiile pe care le fac, ca o însetată de imagini şi culori ce sunt. Realitatea e că nu pot pleca decât o dată, de două ori pe săptămână, cu un imens regret în suflet când se termină pauzele şi mă întorc din nou acasă, în micul apartament care ne aşteaptă cuminte, cu familiara lui ordine-dezordine şi vedere spre gară. Poate că şi trenurile pe care le văd zilnic îmi hrănesc dorul de ducă, veşnica nelinişte care mă furnică şi mă duce şi prin Cyberia, pe blogurile altora, în veşnica şi insaţiabila dorinţă de a vedea mai mult, de a cunoaşte şi alte orizonturi, de a culege impresii şi doruri neştiute. Fie că explorăm Parisul, devenit o constantă destinaţie şi descoperire, fie că explorăm alte oraşe, plăcerea e aceeaşi. Nici nu ştiu în ce ordine aş putea să le aşez, o ordine a plăcerii de a explora sau o ordine sentimentală ? Sau o ordine a frumuseţii, care se desfăşoară la fiecare pas făcut pe pavaj, pe iarbă, pe stânci sau pe malul câte unei ape, râu, lac sau mare. Şi totuşi, nu e de ajuns. Mereu vreau mai mult, mereu caut altceva, alt orizont, altă experienţă şi-mi spun mereu că îi invidiez crâncen pe cei plătiţi ca să bată planeta în căutare de destinaţii şi parfumuri noi. Acum, când se apropie toamna şi aştept din nou divina inundaţie de culori a lui septembrie-octombrie, mă furnică dorul de ducă, într-o veşnică nostalgie după alte şi alte imagini, după alte şi alte destinaţii. Nu pot decât să-mi doresc să îmbătrânesc frumos şi sănătos, pentru a putea să-mi satisfac cât mai mult dorul şi căutarea ce nu-mi dau pace şi mă trimit înspre toate destinaţiile, mari sau mici, unde poate altora li s-ar părea banal, dar în care caut pitorescul, mitul, legenda, culoarea şi savoarea locală. Aştept nerăbdătoare noile emoţii ale toamnei şi noile ocazii de evadare din faţa cotidianului care ne înghite tot atâtea clipe de stagnare, de monotonie şi repetabilitate pe cât de multe ne dăruiesc destinaţiile pe care le înghiţim cu aviditate. Care va fi următorul drum ? Care va fi următoarea destinaţie ? Următorul port, următoarea urbe, următorul val ?

11 commentaires:

Svea a dit…

Trebuie sa recunosc ca ma regasesc in randurile tale. Chiar foarte mult! De fapt si asta cred ca ma atrage la Stockholm: imensitatea orasului in sine si imbinarea dintre urban si rural in cadrul aceleasi comune. Repetitivitatea de stanca, apa si padure care te fascineaza si, totusi, nu te plictiseste. Stii la ce sa te astepti, dar natura in simplitatea ei reuseste, de fiecare data, sa te surprinda. Tocmai datorita unicitatii prin simplitate si repetitivitate.

Si eu tanjesc dupa fiecare coltisor din lumea asta larga si, de multe ori, gasesc remediu in a petrece zeci de minute si ore in fata hartilor si a fotografiilor din varii locuri, visand cu ochii deschisi. E si asta o solutie, pana la urma :)

Vasile Dumitru a dit…

Pfooa! Deja mi-a scazut dorinta de comentariu! Nu ca as scrie eu cine stie ce, probabil e suficient un "buna dimineata" si aplauze pentru text, desi e doar o dorinta, o adiere interioara, dar cum vad parola asta de verificare anti-spam, cum ma chircesc!
imi trebuie 15 minute sa descifrez codul! devine "subiectul principal", nu textul, nu gandul prins din zbor si lipit cu aracet pe blog...
am vazut Franta de-a lungul si de-a latul.
Spania e un fel de australie de langa noi; Italia este un muzeu cu antichitati si o sera in care iti poti trai pensia netulburat de zapezi, Germania este un atelier al perfectiunii, Romanica e frumoasa, nu zic, dar Franta e regina! De la Cherbourg la Nimes, de la Srassbourg la Bordeaux ochii nu se mai satura...
Pentru mine nordul este o poveste in viata!
Buna dimineata!
scoate, te rog, parola!

Vocea-de-departe a dit…

@ Svea - Mulţumesc, Svea. Daaa, visând cu ochii deschişi, că bine zici.
@ Vasile Dumitru - Aş scoate parola, dar mărturisesc că nu ştiu cum. E o chestie automată şi nu ştiu de unde s-o deselectez :)

Vasile Dumitru a dit…

pai daca ai sunat la 112, sa oferim... helpul! :)

in dreapta sus ai o bara de menu

pasii sunt:

-design
-setari
-postari si comentarii
-Afişaţi verificarea pe bază de cuvinte ?

aici are submenu, "da" si "nu"

eu am ales... "nu"! :)

bafta!

sper sa fie ultima data cand descifrez indescifrabile! :)

Vocea-de-departe a dit…

@ Vasile Dumitru: Mulţumesc. Sper că am reuşit :)

Tasha a dit…

"Nu pot decât să-mi doresc să îmbătrânesc frumos şi sănătos" ce simplu si frumos ai vazut viitorul tau!te admir pentru tot ce scrii, e perioada conservelor si imi ia mult din timp, dar nu pierd nimic din ce postezi tu, chiar daca nu intru la timp, rasfoiesc si articolele dinainte!dorul de duca sa te loveasca mereu, ador si eu calatoriile, anul acesta am fost mai cumintica, dar recuperez eu! ;)

Liviu Vacariu a dit…

Acest dor de duca l-am descoperit aici, in Franta.Sint foarte putine weekendurile in care raminem in micul nostru orasel lipsit de viata. Dorul de duca e modul nostru de a ne vindeca de dorul de acasa. Dorul de duca sint aripile care ne cresc atunci cind radacinile ne sint taiate.Asta imi aduce aminte de titlul "Des racines et des ailles" si de emisiunea pe care o mai urmarim din cind in cind pentru a descoperi citeva din bogatiile Frantei si pentru a ne inspira pentru calatorii viitoare.Dorul de duca este modul nostru de a descoperi locuri si lucruri noi pentru ca oamenii si locurile vechi, atit de dragi acum, ne sint departe.Sintem, intr-o masura mai mica sau mai mare dezradacinati, si unul din lucrurile pe care le putem face este sa ne crestem aripi in loc sa ne dezvoltam alte radacini, un proces dificil si dureros pentru cei atinsi de boala aceasta a dorului de duca acasa.

Liviu Vacariu a dit…

In cu totul alta ordine de idei salut initiativa si solutia d-lui Vasile Dumitru pentru ca era intr-adevar o corvoada descifrarea codului.
Personal, cind am vazut ca ai pus cod la intrare si ai mai pus si lacat (publicarea comentariilor se face doar dupa aprobarea proprietarului blogului), m-am gindit ca primesti foarte multe spamuri de la musafiri nepoftiti. Cum am foarte putini musafiri, eu am lasat accesul liber, fara cod si fara lacat, ba chiar ma rog sa mai primesc cite un spam sau un musafir nepoftit.

Vocea-de-departe a dit…

@ Liviu Vacariu - Mulţumesc pentru comentariu. Sper că s-a rezolvat cu codul, am urmat indicaţiile şi l-am deselectat, cred că merge acum, nu ?

Liviu Vacariu a dit…

Da, acum codul a disparut.

Radu a dit…

De dorul acesta de duca cred ca sufera toti iubitorii de natura si de oameni, de cunostinte si experiente noi de viata . Octogenara , bunica mea se ruga la Dumnezeu sa nu-i scurteze drumurile.Zilnic. Si totusi , vine o zi in care drumurile ni se inchid . Dar pana atunci sa ne bucuram de calatoriile noastre.