... E aparte. Se înscrie în amintirea parfumului de cozonac. Spun amintirea, fiindcă aici, cozonacul chiar e o amintire, nu am ingredientele necesare şi de cumpărat se găseşte orice, afară de cozonacul românesc cunoscut, cu nucă. Dar sentimentul de a face pomul de Crăciun nu m-a părăsit nicio clipă. De când eram de-o şchioapă şi aşteptam să instaleze tata pomul, să-i cioplească trunchiul ca să intre în suport şi mama să-i pună instalaţia de beculeţe. Apoi, aveam mână liberă. Plecau amândoi şi rămâneam în regatul meu, cu globurile, podoabele şi beteala. Şi începea un soi de dezmăţ vecin cu bucuriile gastronomice ale unui bulimic. Globurile roşii erau mereu în prim-plan. Apoi, urmau cele argintii sau glazurate cu sclipitorul praf de zăpadă, ca un zahăr pe turta dulce. Apoi, Moş Crăciunii în diverse interpretări, steluţele, globurile vechi, cu patină, din sticlă sau mărgele, cu paiete şi sclipici. Fiecare avea o poveste. Acesta, ca o poşetuţă, din mărgele, a aparţinut bunicii şi ni l-a transmis nouă. Îl asociez dintotdeauna cu geanta cu surprize a lui Mary Poppins. Steaua albă, tot cu mărgele şi fire strălucitoare, adună încă în ea focuri bengale şi transmite acel sentiment de festiv care mă cuprinde, un soi de nerăbdare febrilă, care mă ia în primire şi nu mă lasă până când nu termin de împodobit bradul. Pacheţelele din hârtie aurie, legate cu panglicuţe roşii, cumpărate într-o zi când ştiam că avem destule podoabe, dar mai voiam, cu lăcomia sărbătorilor în priviri. Panglicile roşii, festive, care ascund globuri mai mici, pe care le-am înnodat cu răbdare, ca să confere o trăsătură de ansamblu bradului. Lumânarea cu dispozitiv de prindere cu resort, roşie, cu ciupercuţă, pe care o avem de la doamna Constantinoff, într-o zi când eram bolnavă şi mă chinuia febra. Apoi, beteala. Stratul cel mai de sus, roşu viu. Apoi, două straturi ca pe tort, argintii şi în final, pe poale, tot unul roşu. Iar în vârf, cu maximum de grijă, un glob cu un vârf ascuţit, din sticlă glazurată, ca un bulgăre de gheaţă din care iese o rază. Speranţă, bucurie, sentiment de festiv, copilărie veşnică, tinereţe veşnică... E un vârtej de senzaţii care-mi aprinde bujori în obraji, de parcă am alergat 100 de metri. Probez instalaţia, cincizeci de steluţe se aprind şi clipesc, înviorând mica bijuterie care parcă măreşte apartamentul cu toţi anii în care am ornat pomi de Crăciun, cu toate bucuriile laolaltă, unele peste altele, cu acea nesfârşită bucurie de a dărui, mai mare decât cea de a primi şi cu dorul de preaplin în suflet. În faţa bradului de Crăciun, totul e deplin, e o bogăţie care mă duce înapoi, în timp, când eram de-o şchioapă şi visam păpuşi, apoi patine, apoi cărţi şi hăinuţe, în care evitam să pun bomboane în pom, fiindcă le mâncam şi rămânea un loc gol, ca o palmă pe obrazul bucuriei de Crăciun. Şi în suflet mi se trezesc toate vocile din trecut, râsetele mesenilor şi glumele lor, obrajii aprinşi de ger şi ţuica fiartă sau vin, pe vremea când eram cu creştetul la nivelul mesei. Îi ascultam cum râd şi în suflet mi se cuibărea senzaţia festivă că iarna e cel mai bun anotimp, cu cele mai frumoase bucurii, neîntrecute de nicio vacanţă de vară. Aşa scurtă cum e, perioada sărbătorilor de iarnă e momentul în care îmi explodează sufletul într-o bucurie de copil, în care redevin copil şi îmi amintesc mustaţa tatei care degusta mândru vinul cu unchiul Costel, capul de statuie antică al domnului Iamandi, care îşi ascundea lipsa dinţilor într-o imobilitate studiată, râsul zglobiu şi plin de vervă al unicei tante Zucky, molipsitoare în optimismul ei înnăscut, mustaţa subţire a unchiului Emil, ca de vedetă hollywoodiană din anii '40, încremenit în atemporal, părul rar al domnului Andrei şi gâtul ridat şi veşnic roşu, ca şi vorbele lui cu accent ardelenesc legănat... Unii dintre ei nu mai trăiesc decât în amintirile mele, dar pomul de Crăciun îi învie pentru mine, îi aud pe lângă mine, mă ajută să-l împodobesc şi sentimentul festiv îmi umple din nou inima, cu generozitatea Crăciunului reînviat.
...Clipe de zbor, clipe de bucurie, clipe de neuitat, care şi-au găsit locul ca nişte bijuterii diverse prin sertarele memoriei mele, vechi dulăpior de bijuterii ce creşte tot mai mult, pe măsură ce înaintăm în ani şi amintirile sporesc, cu sclipirea şi parfumul lor unic.
...Să deschidem un nou album, pentru noi sărbători de iarnă, încă un an, încă un Crăciun, încă un pom de decorat, încă un buchet de nostalgii...
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire