samedi 13 novembre 2010

Frunze pe suflet

      De zece zile mi-a fugit toamna de sub nas. Mi-a luat culorile şi lumina mierie pe care o pândeam cu sufletul la gură, ca s-o prind în imagini ca un colecţionar de fluturi nebun. Mi-a luat ocrurile, aurul şi roşul, ruginiul şi verdele şi s-a dus. Mi-a lăsat în loc o ploaie duşmănoasă, un vânt despletit ca-n baladele lui Topârceanu şi dramatismul crengilor care se zbat în faţa geamului. Am apucat în câteva ore cu soare să fur câteva culori şi tare aş da timpul înapoi, să-mi mai scufund ghetele prin frunzele de castan, să mai arunc poveri de pe-un umăr pe celălalt şi să adun poveşti. Cu struguri blonzi şi mere roşii. Ca pe vremea când viram leneş spre Parcul Ioanid, chiulind de la biologie sau de la matematică, cu câte un măr prin buzunar şi nelipsitele bomboane cu vişine în ciocolată. Ca pe vremea când fugăream frunze roşii de iederă pe străduţele care fugeau dinspre Icoanei spre Armenească, învârtindu-mă printre case şi crizanteme, cu setea românului de a sta în coate printre parfumurile lui, în grădina lui, cu pisica şi câinele lui, fără pereţi de beton, cuburi peste cuburi de vieţi suprapuse. Ca pe vremea când făceam must de struguri "căpşunică" în grădina bunicii într-un colţ de Bucureşti, cu un mic teasc, mâncând nuci şi pui pe cărbuni şi bând licoarea aceea care ne învineţea dinţii şi buzele... Demult, într-un Bucureşti atemporal, care mai avea zdrenţe de pitoresc, rămase prin memorie ca nişte imagini în sepia, înainte ca un nebun să demoleze sufletul oraşului de pe Dâmboviţa.
...Toamnele n-au memorie. Pe malul Dâmboviţei sau pe malul micului Orge, au  aceleaşi culori exuberante cu care ne plouă aur în suflet. Toamne. De suflet. Cântec. De suflet. Frunze. Pe suflet.


De la geamul camerei


Din bucătărie, câteva ore de soare


Fereastră între ploi


4 commentaires:

tasha a dit…

Imaginile sunt superbe,parca vin sa-ti descreteasca fruntea,insa,toamna nu este anotimpul meu preferat,desi,asa cum spuneam in articolele mele legate de toamna,toata lumea se bucura de roadele ei,de tabloul ei superb,magia culorilor care te farmeca pur si simplu...eu ma gandesc insa ca o toamna in plus e o povara...si frunzele ruginii care cad pe pamant,ma duc cu gandul la numaratoarea inversa...

Danangib a dit…

Superb!
Amintirile mele se invartesc prin centrul Ploiestiului, dar mereu pe stradutele cu ruta ocolitoare, al caror farmec il pastrez in suflet. Si da, exista si curtea bunicii, cu teascul pentru struguri, cu Muscatul-Ottonel facut de tata si cu sacul plin de gutui, mere, pere, prune, mosmoane, coarne si nuci, adus de mama dupa anuala vizita la gradina bunicului din Bustenari.

fly2sky a dit…

Frumos! Si eu iubesc razele soarelui de toamna..si frunzele.. si copacii. Pastreaza culorile si lumina in suflet..sa nu ti le ia nimeni! :)

pheideas a dit…

Frumoasa postare! Copilaria mi-am trait-o intre un oras de provincie si Bucuresti. Un oras mic, curat, pitoresc, cu alei pustii strajuite de castani si ploi reci de toamna. Bucurestiul in schimb, avea aerul sau de capitala, de vechi, asemeni unui copac batran cu radacinile infipte in periferie. Ti-amintesti cum mirosea in cartierele vechi ? un miros usor dulceag de statut, adunat de prin curti. Mahalelele si-au trait timpul lor. In loc s-au ridicat blocuri fara identitate.