Poveste de ciocolată (Patru)

      Mayaşii au numit-o "xocoatl". Era considerată băutura zeilor, fiindcă efectul incitant, catifelat şi ameţitor nu putea fi destinat decât zeilor. Sau războinicilor care, înainte de bătălie, beau o cană pentru a-şi concentra puterile, în slujba zeilor. Fructele arborelui de cacao erau monede de schimb şi aveau mai multe nume: "boabele soarelui", "cacao de pământ", "nectarul zeilor". Unii o amestecau cu miere.
      La început, Cortez n-a fost convins. Întâlnirea decisivă s-a produs însă datorită unei erori a lui Montezuma...
...Lumea se construia din ceţuri şi frunze uriaşe. Marea dansa feminină şi pe plaja cu pulbere fină, zeul Quetzalcoatl lăsa urme stranii. Doar Marele Mag ştia să citească runele serpentine lăsate de zeul-şarpe-cu-pene pe nisip, însă avea voie s-o facă doar la miezul zilei, când Quetzalcoatl se ascundea la umbră, între stânci.
      Quetzalcoatl era furios, fiindcă bogăţiile i se împuţinau. Aurul şi sideful care-i împodobeau corpul şi peştera nu mai erau de mult de ajuns. Sângele prizonierilor nu-l mai satisfăcea. Titlacauan, Marele Mag, îi aduce o licoare nouă, care-l îmbată pe cel ce o bea şi îi arată calea spre tinereţea veşnică. Zeul-şarpe o bea, lăsându-se inundat de parfumul ameţitor. Încet-încet, îşi pierde minţile şi dezlănţuit, îşi părăseşte poporul, plecând spre Soare Răsare, în căutarea tinereţii veşnice. Le spune aztecilor că se va întoarce, pe spinarea unui monstru alb, încărcat de parfumurile şi comorile paradisului, sub semnul trestiei.
...Secole de-a rândul, aztecii l-au aşteptat pe Quetzalcoatl. Când a venit Cortez, călare pe calul său alb, pe care aztecii îl vedeau ca pe un câine monstruos, ei îl confundă cu zeul mult aşteptat. Anul 1519 e anul trestiei şi aztecii sunt siguri că marea reîntâlnire îi onorează acum. Armurile strălucitoare ale conchistadorilor seamănă cu solzii zeului-şarpe, monştrii cu coamă pe care sosesc sunt descrişi în legendele lor, iar Cortez se regăseşte uluit în faţa unui imperiu, copleşit de aur, primind cel mai preţios dar al aztecilor, o plantaţie de cacao.
  Convins că a cucerit Lumea Nouă definitiv pentru Spania, Cortez trimite în Europa primele mostre ale băuturii ameţitoare pe care Montezuma i-o serveşte după toate regulile artei, cu scorţişoară, miere, câteva boabe de piper şi mult cacao. Războinicul regelui Spaniei devine fără voie mesagerul unei noi cuceriri. Aztecii s-au răzbunat fără să ştie. Era ciocolatei începe în secolul al XVI-lea în Europa, care va fi cucerită de băutura acestui popor.
  De atunci, inovaţiile au continuat, spaniolii au amestecat-o cu vanilie, francezii cu lapte, englezii au inventat ciocolata amăruie, iar noi cu toţii, asemenea lui Quetzalcoatl, ne înclinăm în faţa virtuţilor fenietilenaminei din cacao, al aromelor fine adăugate cu graţie de ciocolatierii lumii, francezi, elveţieni, italieni, englezi pentru a ne îmbăta simţurile şi a ne lăsa pradă puterii fără margini închise într-un pătrăţel festiv din eterna şi fascinanta ciocolată...