Sânge şi aur în Barcelona (Spania, partea a II-a)

      Blazonul catalan, spune legenda, s-a născut în cavalcada bătăliei conţilor de Barcelona contra normanzilor. Împăratul franc Ludovic cel Pios a cerut ajutorul contelui Guifred el Pelut în lupta contra normanzilor. După o bătălie cruntă încheiată cu victoria francilor, contele Guifred a fost grav rănit. Împăratul franc, pentru a imortaliza curajul contelui catalan, şi-a înmuiat mâna în sângele acestuia şi a lăsat patru dâre roşii pe scutul lui de aur. De atunci, conţii catalani şi ulterior coroana Aragonului a păstrat acest blazon, denumit azi "sangre y oro", "sânge şi aur".
      Fireşte, alte legende, poate mai realiste, poate mai seci, vorbesc despre culorile pontificale sau despre o posibilă căsătorie între un conte de Barcelona şi Douce de Provence, blazonul auriu al contelui unindu-se cu cel roşu-auriu al soţiei sale. Catalanii însă vorbesc despre drapelul lor ca fiind "Sangre y oro", sau La Senyera.
      ...Barcelona e un oraş înfiinţat pe ruinele unei aşezări a unui neînsemnat trib iber, cucerit ulterior de cartaginezi şi apoi de romani, măturat de vizigoţi, mauri şi devenit apoi creştin. Dintre toate ipotezele, ultima, oraşul înfiinţat de Hannibal Barca fiind recent eliminată de descoperirile arheologice, cel mai mult îmi place cea mitologică. Hercule s-a îmbarcat alături de argonauţi în căutarea Lânii de Aur. În apropierea coastei catalane,
o furtună a împrăştiat vasele argonauţilor şi a făcut să dispară cea de-a noua corabie. Hercule a descoperit resturile ei în apropiere de actualul Montjuic, resturile a ceea ce se numea Barca Nona, a noua corabie. Echipajul, scăpat din naufragiu, a cerut zeului Hermes, zeul comerţului, să-i ajute să înfiinţeze un oraş, denumit Barcanonna.
      ...Dincolo de cartierul gotic, de Rambla, de portul Vell, de impetuosul spectacol de culoare al Turnului Agbar al lui Jean Nouvel, de fântâna magică din Montjuic, de parcul şi stadionul olimpic din Montjuic, cu flacăra simbolică a lui Calatrava, de coloana lui Columb şi caravela lui, Santa Maria, (care din păcate nu era în port când am ajuns noi), sau Parcul Guell,  Barcelona e pentru mine mitul Gaudi.
      Munca acestui extraordinar arhitect modernist e o fantezie izvorâtă dintr-o nevoie organică de a exprima natura şi de a-i stiliza formele. Sagrada Familia e un poem în piatră, născut parcă din refuzul muchiilor şi dintr-o mână de copil care îşi exprimă fantezia lăsând să se scurgă nisipul pe malul mării în volute complicate.

Sagrada Familia, faţada Naşterii Domnului

E un efort uriaş, pe care Gaudi şi l-a asumat, ştiind că nu-l va putea termina, începând şi finalizând din acest motiv cea mai importantă parte, nava centrală şi turnurile, obligându-i astfel pe urmaşi să nu renunţe la planurile esenţiale. Din păcate, în incendiul din timpul războiului civil, planurile şi machetele au ars, iar urmaşii n-au reuşit în totalitate să respecte ideea maestrului. Rămâne ca generaţiile următoare să finalizeze acest proiect atât de complex.
      Casa Battlo e un alt mit. În spatele faţadei vălurite a clădirii care mai e denumită de localnici "Casa de los Huesos" se ascunde un univers de surprize şi trimiteri la Art Nouveau şi simboluri tipic gaudiene. Casa e o alegorie pentru Sf Gheorghe care ucide balaurul. Acoperişul e spinarea balaurului, iar crucea tipică lui Gaudi e spada înfiptă în spinarea monstrului. La interior, scara ca o coloană vertebrală integrează trupul balaurului în structura casei. Culorile, conturul vegetal al ferestrelor şi aparenţa generală o trimit într-o lume de legendă, pe tărâmul conflictului viaţă-moarte imaginat de arhitect.

                                                                   Scara interioară

                                                           Casa Batllo (sursa foto: Internet)


       În fine, Casa Mila, sau cum i se spune, La Pedrera, e o puternică afirmaţie Art Nouveau, o broderie în piatră, metal, mozaic şi sticlă care alungă orice dor de muchii şi linii drepte. Calificată drept oribilă la vremea ei de către proprietarul care i-a refuzat plata lui Gaudi, e un reper extraordinar al oraşului, un triumf peste timp al acestui geniu nebun care a fost acest minunat arhitect, dispărut atât de absurd.

                                                     Detaliu feronerie balcon La Pedrera