dimanche 8 mai 2011

Tratamentul S'oCaciU

      Victor Socaciu, un soi de cantautor care nu mai impresionează pe nimeni, s-a gândit să emită un vânt în public, ca să-şi justifice existenţa în politică. Conştiinţa lui politică găunoasă n-a găsit alt teren de manifestare decât un anumit segment al culturii, biata Cenuşăreasă în societatea românească, în realitate unul dintre puţinele domenii cu care ne putem mândri în lume. Iar marele S'O Caci U s-a gândit să-i mai ardă culturii un ghiont în coaste, că nu încasase suficiente şuturi de bocanc.
      Pe scurt, S'o CaciU, care este un fel de animal domestic măcinat de boala ieşirii în evidenţă ca de râie, dotat cu o chitară care nu mai geme leşinat de mult (din fericire), s-a gândit el cu mintea lui în gândul ei să emită o aberaţie. Adică să emită o iniţiativă, tunând stupid contra subtitrării filmelor şi programelor străine de tot felul şi bubuind cvasi-nazist şi purist pentru dublaj. Ce vrea S'o CaciU ? Să se dubleze totul în limba română.
    Că există şi persoane cu deficienţe de auz în ţara asta care poate nu au mijloacele necesare să-şi ia televizoare ultramoderne cu teletext sau alte sofisticate opţiuni pentru subtitrare ? Nu contează pentru el.
    Valoarea educativă a filmelor în limba originală pentru copii şi pentru adulţii care ascultă cu plăcere filmele în voice off, adică nedublate ? Nu contează pentru el.
    Efortul de implementare al unei asemenea măsuri ? Nu contează pentru el.
     Valoarea interpretării actorului, care este indubitabil subliniată de voce, inflexiuni personale şi timbru ? Nu contează pentru geniul folk-ului gemut din corzi de baladă rămasă din anii '70 toamna.
      Valoarea actorului însuşi, căzut în ridicol în cazul semnării acestei aberaţii ieşite din aburii minţii unui analfabet ? Nu contează.
      Ridiculizarea actorilor români care ar dubla marii actori din lumea întreagă ? Nu contează pentru el, presupun că mizează pe actorii debutanţi sau pe cei de la casele de cultură de odinioară sau neprofesioniştii gata să facă orice pentru o pâine, nu contează rezultatul. Nici pentru el nu contează.

      Pentru cei care vor să şi acţioneze, alăturaţi-vă nouă, celor ce am semnat această petiţie:

                     http://www.petitieonline.ro/petitie/nu_filmelor_dublate-p32991052.html

   Preiau aşadar o mică mostră care-i aparţine unui personaj cu mult umor şi realism din "tratamentul Socaciu".
Linkul se află aici: http://www.trombon.ro/media/eterna-stralucire-a-mintii-lui-victor-socaciu şi iată ce spune:


Cum ar suna totul dacă proiectul de lege al lui Victor Soshitu (Socaciu) ar fi adoptat ? Iată mai jos o listă cu filme extrem de cunoscute, care ar urma să fie supuse tratamentului Socaciu. 
Black Hawk Down- Uliu Negru Jos
Pulp Fiction- Pulpă Fictivă
Matrix- Matriţa
Memento-Suvenirul
Sunset Boulevard- Str. Apusului
Toy Story - Jucărie Poveste
Dr. Strangelove, or how I learned to stop worrying and love the bomb- Dr. Iubirestranie sau cum am invăţat să nu-mi fac griji şi să ador bomba
Fight Club- Clubul Mardeiaşilor
Saving Private Ryan- Depozitul Privat Ryan
Paths of Glory- Glorie în Potecă
A Clockwork Orange - Ceasornicul Oranj
To kill a Mockingbird- Omoară Pasărea care îşi bate joc
Reservoir Dogs- Câini în Rezervor
Treasure of Sierra Madre- Comoara din Munţii Mă-tii
The Green Mile- 1,6 km verzi
Some Like it Hot- Ceva precum acel fierbinte
Bridge over river Kwai. Poduri peste râuri, coae
All about Eve. Tot despre Ajun
The Great Dictator. Dictatorul Imens
Inglorious Basterds - Bestarzi fără Glourie
Gran Torino -  Bunica din Torino
Downfall- Prăvălirea
The Sting- Ţeapa
Oldboy- Boşorogul
The Elephant Man- Elefantul om
Mr. Smith goes to Washington- Fieraru pleacă la Spălăceni
Training Day - Zi în trening
Chariots of Fire- Căruţe de Foc
Godfather- Dumnezeu Tată
On the Waterfront- La mal
Sin City. Păcat de oraş
Time traveller's Wife- Nevasta drumeţului în timp
Indiana Jones and the Last Crusade- Indiana Ionescu şi Ultima Cruciadă
Die Hard. Mori Greu
The Seventh Seal. A Şaptea Focă
Şap7e
Batman Begins - Omul liliac incepe
No country for old men. Ţară ţară vrem bătrâni
Snatch- Pizdă
Deer Hunter- Dragă Vânătorule
Annie Hall. Anuţa Hol
Donnie Darko. Dănilă Întunecilă
Cool Hand Luke. Rece Mână Luca
Scarface. Asul eşarfelor
Strangers on a train. Străini pe un tren
High Noon. Sus prânzul
Groundhog day. Ziua porcului de pământ
Manchurian candidate. CV-ul icrei negre
The Kid-  Iedul
Cliffhanger- Agăţătorul de Stânci
Wages of fear. Salariul fricii
Lock stock and 2 smoking barrels- Lacăt, stocuri si butoaie fumegânde
Hulk- Găliganul
V for Vendetta-  "V", de la răzbunare
Dog Day Afternoon-  Câine Zi amiază
Super man - Omul peste medie
Good Will Hunting-  Bunul Will la vânătoare
The wild bunch-  Buchetul sălbatic
Rosemary's Baby- Pruncul Rozmarinului
Ed Wood- Ed Lemn
The Shining- Strălucirea
Captain Grant's Children - Odraslele capitanului Bursă
X Men - Bărbaţii X
Lawrence of Arabia- Laurenţiu al Arabiei
The Party- Cheful
Big Fish- Peşte Mare
Let the right one in- Lasă dreptul să intre.

1 commentaire:

Tasha a dit…

Am preluat ideea stupida a cantautorului mai sus amintit,am scris si eu un articol,ba mai mult colegul meu de radio Alex Oprea,a dezbatut ieri dimineata la matinalul sau ,aberanta idee...