Ultimul joc de cuvinte

      S-a încheiat un an de atelier de literatură. S-a încheiat cu o plachetă publicată şi un CD pus în vânzare la târgul local tematic anual. Placheta e un mozaic de cuvinte, fiecare dintre noi exprimând câte un punct de vedere, după ce am vizionat un scurt-metraj de animaţie de Serge Avidikian, premiat la Cannes, "Chienne d'histoire".
     Ultimul nostru joc de cuvinte a rămas imortalizat în cuvinte, din care s-au extras vocalele a, u şi y. Aşa s-a născut "L'Otre Ville", o sumă de texte citite pe parcursul câtorva zile de final de iunie. Nu e uşor să scrii fără anumite vocale, coerent şi literar. Noi, adică Leila, Colette, Sandrine, Evelyne, Christiane, Valerie, Mona, Vicky, Florent, Pascal, Maryse şi Marc, am făcut-o, în franceză. Cred că în română îmi va fi şi mai greu să scriu fără a, u şi să zicem i, fiindcă nu prea întrebuinţăm y, şi va semăna mai degrabă a poem decât a proză.
   
     După pod e lene, e sete, e dor.
     Somn în oglinzi.
     E sec, gol şi lest. Am fost.
     Un semn anost.
    Văd secunde de tenebre, văd cânt, văd cer, văd pământ.
     Mânecă de gând e în sevă de sfânt.

    ...E straniu să-ţi auzi cuvintele tale, citite într-o limbă care nu e a ta, în care ai gândit şi ţi-ai lăsat umbra gândurilor pe parcursul unei ore. E ca un copil din flori, frumos, pe care-l iubeşti, dar care îţi rămâne oarecum străin, dar care îţi arată prin însăşi fiinţa lui că nu există limite.


       En l'Otre Ville commence cette confrérie des contes.

       Le corridor mène vers cette conjonction d'idées complexes et déferle vers les têtes en pleine effervescence. Ici c'est le défilé des idées interdites, cosmogonie contorsionnée et dechirée en elle-même. Je pense entrer et décoiffer les décombres, défensive et compréhensive, corriger les comptines conventionnelles et convertir mes pensées.

      Ces êtres ici près ne disent rien, définitivement des cosmopolites criblés de définitions.

      Ecrire, projetter des idées et défendre cette déesse débridée de cette ville. En elle-même corrosive et contestée, elle dégivre mes pensées. J'écris, enfin décorsettée. J'expose mes lettres, mes mots, mes définitions. Je décroche les corolles des phonèmes, je décris mes cris, je contrôle enfin les sens.

      Le temps est mort en l'Otre Ville. Et les limites.

      Reste le cortège vif et discret des idées décisives.