jeudi 25 août 2011

Cafeaua de dimineaţă la Petit Pont



         E neagră, e un pretext de poveşti şi întâlniri, iar aromele se ridică în volute îmbietoare combinate cu vanilie, rom, lapte sau frişcă, într-o invitaţie la dans printre cuvinte. E cafeaua de dimineaţă. Locul ? "Le Petit Pont". Ora ? 8:30 dimineaţa. Perioada? O zi de vară. Când m-ai trezit dimineaţă să mă întrebi dacă vin cu tine să bem cafeaua la Paris, am acceptat ca prin vis. Chiar şi în maşină dormeam, dar, 20 de minute mai târziu, un record pentru autostradă, te aşteptam să-ţi termini treburile informatice la clientul tău, dezmeticindu-mă cu o cafea. Cred că eram printre primii clienţi ai zilei. Notre Dame se scutura de ceţurile furtunii de aseară. Acolo sus, printre garguie, unde ar trebui să străjuiască umbra Cocoşatului, se răsfiră culorile zilei. Turiştii încă n-au făcut ochi, chelnerul cu şorţ alb cu un colţ ridicat se învârteşte printre mese, aranjându-le discret ca nişte cărţi de vizită.
         St Michel e unul dintre locurile mele preferate, cu străduţele lui strâmte şi culorile lui nebuneşti. A devenit firescul nostru loc de întâlnire, aşa cum are Bucureştiul ceasul de la Universitate. Oamenii ies pe uşile înalte, vopsite în albastru, cenuşiu sau roşu-cardinal aranjaţi, cu ochii pe ceas, cu telefonul deja la ureche, scoţând cheile maşinii din buzunar, cu gândurile deja în faţa computerului şi la agitaţia unei noi zile. Mă simt ca un melc dintr-o reclamă văzută cândva, care îşi vede tacticos de lentul ritm al zilei lui, printre oamenii care se grăbesc la metrou. Chelnerul îmi zâmbeşte, îmi aduce cornurile calde, parfumate cu vanilie şi îmi adaugă un trandafir alb în vaza de pe măsuţă, făcându-mi cu ochiul. Îi zâmbesc din tot sufletul, ador trandafirii albi. Lumea pare mai frumoasă când te însoţeşte o floare. Mă relaxez ca o pisică, sufletul mi-e cuprins de o lene mierie ca de toamnă şi zgomotele din jur aproape dispar. Sprijinit de un stâlp din faţa terasei, chelnerul fumează. Afară de mine şi încă două persoane, nu are alţi clienţi, dar nu pare nemulţumit. Oamenii pleacă, maşinile demarează, bulevardul din faţă se umple tot mai mult de maşini ca de o ciudată erupţie maladivă. Dincolo de pod, Cocoşatul veghează. Străvechea Lutèce se întindea cândva până aici, fiindcă strada Petit Pont se prelungea cu celebra St Jacques, prima stradă a străvechiului Paris, ce încă purta denumirea romană. Pe vremea romanilor, micul pod, Le Petit Pont, era singurul care unea Ile de la Cité cu Lutetia propriu-zisă, iar strada se numea Rue Neuve. Sunt în cartierul Sorbonnei aşadar, pe una dintre cele mai vechi străzi din Paris, cu un picior spre romantismul lui Hugo şi celălalt spre antichitatea rădăcinilor Oraşului Luminilor. În direcţie opusă, în spatele meu, pe la începutul secolul 20 se afla fosta casă a marchizei de Pompadour, ulterior devenită hotel. La numărul 15, prin 1600 şi ceva, într-o casă de lux locuia un agent foarte activ al lui Richelieu, Isaac de Laffémas, unul dintre modelele personajelor lui Dumas, care lupta contra muschetarilor. La nr. 7 se găsea cândva celebra baricadă de la Petit Pont, locul unor lupte de stradă îndârjite în timpul revoluţiei, în 1848, între insurgenţi şi gărzile republicane.
         Acum, agitaţia şi-a schimbat direcţia, devenind un loc de reuniune, în care confruntările rămase sunt doar de idei şi cuvinte. Istoria doarme sub piatra cubică, soarele îmi încinge spinarea şi te văd venind, cu tolba plină de HDD-uri de schimb şi alte piese misterioase pentru mine, aşezându-te calm la masă.  Şi comandăm o cafea cu frişcă, fiindcă ştim că specialitatea unuia dintre chelneri e să o servească făcând modele cu frişcă şi ciocolată, cu un pătrăţel de ciocolată şi un biscuit alături. Dincolo de umerii tăi, silueta catedralei e în continuare o constantă, iar chelnerul vine cu cafelele:
      - O Esmeralda pentru Esmeralda, zice, oferindu-mi cafeaua cu ciocolata cu mentă, şi un Quasimodo pentru...
     Se opreşte încurcat, se înroşeşte, tu râzi din toată inima şi continui:
     - ...pentru Quasimodo, acum spune-o până la sfârşit.
     Chelnerul se autogratulează, încurcat:
     - Ce nemernic chelnerul ăsta...
     Râdem din toată inima şi lăsăm literatura şi istoria să ne parfumeze cafelele, apoi ne întoarcem, grăbiţi, tu la următorul client, eu acasă, la noua mea traducere.




3 commentaires:

Tasha a dit…

Vreau si eu o cafea acolo!!!!

Vocea-de-departe a dit…

Te aştept.

Dan a dit…

Merci beaucoup pentru cafea. Dar eu o prefer fara vanilie.:)