100, Boulevard de Clichy

      Artă a cuvântului. Artă a declamaţiei, a gestului, a modulării articulate. Ştiinţa delicată şi dificilă de a stârni emoţii. Arta de a ne face să urcăm pe scenă, printre personaje care se nasc, iubesc, îmbătrânesc şi mor, într-un raccourci promovat de respiraţia noastră, de emoţiile noastre, de fluturii aplauzelor noastre... Pe scurt, teatru.
      În 1910, un cabaretier numit Stein crea pe bulevardul Clichy la Paris, nu departe de Moulin Rouge, la numărul 100, un mic teatru numit "La Truie qui file" (Scroafa care fuge). Fiind cel mai îndepărtat de zona şansonetiştilor, falimentează. E reluat de un altul, care-i schimbă denumirea în "L'Araignee" (Păianjenul). Nu merge nici de data asta. În jurul anilor 1922, teatrul îşi schimbă din nou proprietarul şi denumirea în "Le Porc-epic" (Porcul spinos). O nouă schimbare de proprietar şi de nume, în timpul primului război mondial şi teatrul devine de revistă, sub denumirea "L'Epatant", (Uluitorul). Ajuns teatru de marionete, în 1922, teatrul e cumpărat de ziaristul Andre Dahl, asociatul lui Roger Ferreol, fondatorul Teatrului de la ora 10 (Theatre des dix heures). Dificultatea lor era să găsească o denumire potrivită pentru acest teatru. La un moment dat, unul dintre ei exclamă, excedat: "Trebuie să fim doi măgari, ca să nu găsim o denumire potrivită pentru un teatru !", creând astfel noua emblemă a acestui teatru devenit celebru, Teatrul celor doi măgari, "Theatre des deux anes".
       Deviza ?
       "Bien braire et laissez rire", "să ragem bine şi să-i facem pe oameni să râdă".

      Azi, "Theatre des deux anes" e un teatru de comedie, care nu se sfieşte să pună în scenă "Revista presei celor doi măgari", o satiră muşcătoare la adresa clasei politice franceze, cu imitatori şi umorişti care ironizează toţi oamenii politici ai prezentului sau dezvăluie toate micile obiceiuri comice şi marile situaţii ilare din existenţa omenirii.
     ...Aseară, am revăzut în cheie comică viaţa de cuplu, cu ricoşeurile şi situaţiile ei stupide, banale şi cu atât mai ridicole, cu cât sunt universale. A fost premiera unui spectacol în doi actori, "Faux rebonds" (False ricoşeuri), care ne plimbă printre Crăciunurile în care vrem să scăpăm de soacrele şi cumnatele pisăloage, de cumnatul lăudăros, de unchiul cu nevastă cu 30 de ani mai tânără, printre scenele de menaj cu ea debordată şi el şomer, cu căsătoria fiicei şi aventurile fiului, cu certurile cu poliţişti, ieşirile la vernisaj, înmormântări în familie, totul susţinut de o minge de meci care revine obsedant în toate discuţiile lor, motiv de contradicţii de un comic irezistibil.
     Lângă Moulin Rouge, o seară de toamnă planează peste Boulevard de Clichy, fosta zonă cu felinar roşu a Parisului, unde firme vechi încă mai spânzură de clădiri, indicând preţul camerelor şi implicit al stabilimentelor. Teatrul celor doi măgari stă cuminte între hanul "Mistreţul albastru", devenit azi barul "The Doll" şi Moulin Rouge. Un cartier plin de viaţă, în care păşim grăbiţi printre grupuri care râd şi vorbesc tare, printre turişti atraşi de fosta glorie deocheată a zonei şi trecători grăbiţi, în oraşul care nu doarme niciodată.