Firme şi denumiri

           Imaginaţia oamenilor nu încetează să mă amuze sau să mă uimească. Cuvintele, cârjele cu care ne descurcăm prin pădurea imaginilor din jur, ne ajută să diluăm nuanţe, să accentuăm tuşe, să dansăm prin voluta realităţii, să enunţăm emoţii, fuioare de amintiri, nostalgii, bucurii şi dureri. Uneori, se înşiruiesc cuminţi pe câte o firmă de restaurant. După o recoltă de denumiri de restaurante franţuzeşti, iată bilanţul :
          - Cafe qui parle (Cafeneaua care vorbeşte)
          - Chez Bebert (La Bebert)
          - La mer autrement (Marea, altfel)
          - La queue du chat (Coada pisicii)
          - Le verre de sable (Paharul de nisip)
          - Le chien qui fume (Câinele care fumează)
          - Le cirque a puces (Circul puricilor)
          - Le fauteuil hanté (Fotoliul bântuit)
          - Le Philos'off (Filoz'oful)
          - Le trait d'union (Liniuţa de unire)
          - Les galettes de tante Olympe (Prăjiturile lui tanti Olympe)
          - Les Zazous (Zăpăciţii)
          - Mon p'tit doigt m'a dit (Mi-a spus degetul cel mic)
          - Les omelettes de mere Poulard (Omletele mătuşii Poulard)
          - L'homme de bois (Omul de lemn)
          - Pourquoi les poules (De ce găinile ?)

În fond, francezii să n-aibă umorul lor ? Doar românii să deţină recordul hohotului de râs în faţa crâşmei când citea "La trei ochi sub plapomă" ? Sigur că nu, doar umorul e universal...