Despre prinţi şi broscoi

Toţi avem potenţial. Ne naştem cu tot potenţialul, asemenea femeilor care se nasc cu toate ovulele pe care le pierd apoi lunar. Probabil că în aceeaşi măsură suntem programaţi să ne pierdem şi potenţialul nevalorificat, puţin câte puţin. Indiferent dacă ai avut şansa de a fi descoperit sau nu, dacă s-a nimerit să fie toate condiiile îndeplinite sau nu. Important e ceea ce creezi cu intenţie. Ce faci cu acest potenţial, cum îl modelezi ca să devină ego-ul tău tainic, cel unic, cel real. Cel care te ghidează de la starea de broscoi la starea de prinţ. Cel care te face să străluceşti în situaţii importante sau în situaţii banale, care-ţi luminează privirea şi firea şi te prezintă celorlalţi. Cel care, până la urmă, eşti tu însuţi, complexul amalgam de străluciri şi umbre, de urcuşuri şi coborâşuri, de mistere şi lucruri explicite. Trist e că nu ştim să vedem acest poteţial. Nu ştim să citim, asemenea orbilor, decât într-o anumită metodă, limitativă, care ne lasă neajutoraţi în faţa situaţiilor aparte, în care am putea străluci la fel de puternic ca şi în cele clare. Cu toţii avem potenţial. Ne naştem, spunea cineva, cu actele de prinţi în buzunar şi societatea ne transformă în broscoi. Eu aş zice că noi înşine dăm un brânci serios societăţii. Ne automutilăm, devenind oameni banali. Ne pierdem penele de păsări ale paradisului, devenind găini banale într-o curte oarecare cu orătănii, în care nu ocupăm neapărat rolul de cocoş. Suntem noi înşine de vină că ne-am pierdut pe parcurs penele sau strălucirea şi am devenit nişte virgule banale într-o frază devenită atât de amplă, încât nici nu o mai putem recunoaşte, nu o mai putem citi. Se întâmplă ceva la nivel minuscul, iar fraza devine o uriaşă necunoscută, tot mai vastă. Avem nevoie de mai multe cumpene în viaţă, ca să ne analizăm opţiunile, nu doar la sfârşit de viaţă sau confruntaţi cu o boală grea. Avem nevoie de bilanţuri. Iar broscoii care ne pândesc pot fi eliminaţi la orice vârstă, cu condiţia să acţionăm puternicul ferment care se numeşte voinţă. Cine spune că trebuie să ai un succes răsunător sau că trebuie să se situeze neapărat la începutul vieţii ? Cine spune că nu-ţi poţi cumpăra Rolexul spre final, când alţii şi-au construit cuibul confortabil deja şi admiră lumea plictisiţi ? Poate chiar broscoiul din noi.