Cartofi prăjiţi, benzi desenate, bere şi ciocolată

Faţă de alte oraşe europene, Bruxelles e cel mai Art Nouveau, cu accente Art Deco. Clădirile în linie vegetală din centru se amestecă printre cele Art Deco sau baroce cu o diversitate gălăgioasă, populate de detalii istorice şi volute în piatră. Ne primeşte vesel şi plin de turişti de toate naţionalităţile, majoritatea cărând veşnicul rucsac în spinare, în drum spre centrul oraşului. Aici, pe Rue de l'Etuve, îl găsim pe mititelul Manneken Pis, cel care simbolizează libertatea locuitorilor din Bruxelles, micuţul care are peste 700 de costume primite de la diverse comunităţi, liber să se uşureze în public şi să fie prin asta unul dintre simbolurile oraşului. Printre numeroasele costume, am găsit o mostră de costum oşenesc pentru Manneken Pis, o mică amprentă românească între sute alte variante din toate ţările şi dintre toate ocupaţiile.

Apoi, prin aroma de cartofi prăjiţi care ne însoţeşte peste tot, înaintăm spre frumoasa Piaţă Centrală, un ansamblu rectangular din sec. 16, cu macadam şi clădiri bogat ornamentate care adună mulţimi întregi de oameni veniţi să vadă capitala. Peste tot sunt magazine de cartofi prăjiţi, încă din vechime, când vânzătorii preparau ei înşişi maioneza cu care sunt serviţi. Azi, putem alege multe soiuri de sosuri pentru această delicatesă care, deşi tipic belgiană, e considerată franţuzească. Una dintre contradicţiile lingvistice culinare... Piaţa Centrală a fost bombardată în sec. 16 de francezi, palatul regal aproape distrus, dar din fericire clădirile au fost reconstruite şi astăzi, după renovarea statuilor, ni se prezintă în toată bogăţia detaliilor.

Muzeul oraşului ne poartă paşii prin istorie, arătându-ne diversele ipostaze ale oraşului Bruxelles de-a lungul timpului şi eforturile oamenilor de a-şi consolida o capitală din vremuri tulburi, medievale, până în prezent, loc al Parlamentului European şi al Comisiei Europene, loc al regilor şi al libertăţilor democratice simultan.

Pe calcanele unor case, din loc în loc, găsim scene din benzile desenate, fiindcă, să nu uităm, cei mai importanţi desenatori sunt belgieni, iar personajele lor încântă copii şi adulţi deopotrivă.

Străduţele care duc spre Piaţa Centrală, cele care împânzesc oraşul şi atmosfera liberă a acestuia ne-au cucerit şi ne-au îmbrăţişat primitoare, pe noi ca şi pe miile de turişti veniţi să deguste faimoasele beri belgiene din care noi am testat vreo 4 din cele peste 250 de soiuri şi bineînţeles, incredibila ciocolată belgiană în atâtea forme, încât nici nu mai ştiam încotro să ne întoarcem. La fiecare colţ de stradă, cel puţin 5-6 cofetării în care ciocolata se lăfăia în vitrină în nenumărate forme şi arome, cu nenumărate ambalaje şi prezentări. În Belgia sunt 500 de producători de ciocolată şi peste 2.000 de firme care-şi prezintă produsele. Să nu uităm că belgianul mediu consumă 8 kg de ciocolată pe an din totalul de 172.000 de tone de ciocolată produse pe an. Cifrele sunt incredibile, dar când ajungi în paradisul ciocolatei belgiene, nu ţi se mai par fantastice, ci mai degrabă reduse, văzând varietatea şi bogăţia produselor. Cacaua ajunge în Belgia în sec. 17, pe atunci fiind doar o băutură destinată aristocraţiei, care ulterior, în 1840 s-a transformat în prima tabletă de ciocolată. La sfârşitul sec. 19 începe supremaţia ciocolatei belgiene, odată cu exploatarea Congo-ului belgian de către regele Leopold şi ciocolata se diversifică, în concurenţă permanentă cu cea elveţiană. De atunci, varietăţile se succed şi ciocolata belgiană ia avânt, ajungând la incredibila varietate din prezent, în faţa căreia am salivat la fiecare pas.

A fost un weekend ca întotdeauna prea scurt, îmbălsămat de arome pofticioase, pe drumuri ca de obicei parcurse cu rucsacul în spinare şi ochii cât cepele, căscaţi spre diversitatea tuturor imaginilor cu care ne încărcăm tolbele şi bateriile, printre noi orizonturi din jur.