Uneori, câteva note sunt suficiente ca să te scufunde într-o stare din trecut, aruncându-te cu mii de kilometri la oră în trecutul care devine brusc prezent şi te scutură ca pe o cârpă, reamintindu-ţi ca madeleina lui Proust tot ce ai trăit, contorsionarea fiecărei molecule a sufletului în lumina crudă şi insensibilă, mişcarea mâinii din clipa aceea, lacrima înghiţită, gândul tern, felul în care stăteai strâns în tine însuţi, departe de atingerea lumii, ascuns în tine, ascultându-ţi profunda suferinţă de a fi...
...Uneori, e suficientă o toamnă ca să te azvârle în muzică şi în trecut şi e nevoie de o mare forţă ca să te smulgi de acolo. Sau nu ?
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire