mercredi 3 décembre 2014

Singurătatea sărbătorilor

  E un concept duios şi dramatic deopotrivă. Parcă niciodată nu e mai aproape de oameni ca atunci când se apropie sărbătorile. În ultimul timp, oamenii sunt tot mai solitari, dorinţa de a întemeia şi mai ales de a păstra o familie e tot mai rară, se pierde prin procese şi pretenţii, astfel încât oamenii preferă să-şi întemeieze tot mai târziu o familie. Priorităţile sunt meseria, casa, maşina şi abia când sunt îndeplinite, apare şi ideea de familie, fragilă şi întârziată. În general, singurătatea e trăită cu poftă, alături de colegii de birou, de ieşirile cu prietenii sau vizitele la rude. Oamenii profită de linişte cât mai mult în ultimul timp, de lipsa acelor dureri de cap sau de bolovani care ne ţin la verticală. Dar când se apropie sărbătorile, singurătatea devine o povară, focul din cămin parcă nu mai are aceeaşi căldură, bradul nu mai are sens, iar casa răsună a gol. Mulţi au simţit parfumul stins al sărbătorilor în singurătate, lipindu-şi fruntea de geamul rece şi scrutând nu se ştie ce în noaptea de afară, poate căile săniilor, poate urmele maşinilor, poate cele ale paşilor, sau lumina tremurândă a felinarelor în întunericul ce căptuşeşte viaţa cetăţii. Sunt mulţi oameni singuri în lume...
          ...Alteori, poţi fi singur şi între oameni, în miezul acelei părţi a familiei ce nu-ţi e cea mai familiară, ce nu e cea mai primitoare şi cea mai caldă, acolo unde te duci din obligaţie, unde faci frumos la domnul şi la doamna, împarţi zâmbete de plastic şi cadouri impersonale, cu gândul la Crăciunul de poveste pe care-l aveai cândva, dosit în copilărie. Acela trăieşte mereu în sufletul tău, la masa cea lungă unde stau bunicii, părinţii şi nepoţii, unde eşti de cele mai multe ori nepot, unde-ţi aminteşti mustaţa bunicului sau mâinile muncite ale bunicii, steluţele din ochii tatei şi neliniştea casnică a mamei. Acolo unde vezi bradul într-un colţ, copleşit de beteală, pe care l-ai împodobit cu drag, acolo unde stau cutiile cu funde mari sub el, aşteptând să fie deschise şi să-şi dezvăluie surprizele, acolo unde mirosul de vanilie şi portocale dinspre bufetul cu cozonaci te învăluie în unde calme, acolo unde era cândva o damigeană cu vin alb de Panciu şi una cu vin roşu, regăţenesc, care înnegreşte gingiile, unde clinchetele tacâmurilor se împletesc cu glumele vărului Emil şi râsetele mătuşii Mioara, unde sobrietatea domnului Ionică se înmoaie şi lasă să se ivească zâmbete calde, unde râsul zglobiu al lui tanti Zucky te învârteşte spre ieslea cu personaje şi adventul cu patru lumânări de pe pian, unde o mie şi una de nopţi se întâlneau într-una singură, printre colinde şi stele de gheaţă...

...Acum au apus şi s-au ascuns în singurătatea sărbătorilor artificiale care te aşteaptă cu acelaşi program scorţos din fiecare an, în care vezi apropiindu-se propria ta bătrâneţe şi în care te rogi din tot sufletul ca atunci când vei fi bunic să poţi reînvia pentru cei dragi magia Crăciunului de poveste din copilărie.

1 commentaire:

Radu a dit…

Mi-ai provocat amintiri duioase și pofte ascunse, de cozonaci îmbătați cu rom și pătrunși de miez de nucă, dragă VDD..., dor de bunici buni și cu inima la vedere, cu zâmbete șăgalnice și vorbe de duh adresate nepoților în vacanțele îndepărtate ale unei copilării din care am ieșit mai ieri ...