Stop-cadru

         ...Dacă e ceva ce s-ar mai putea spune, poate va fi spus când se vor risipi negurile.
          Deocamdată, Efimiţa îşi mută umorul în gând şi îşi ţine gura un timp, cât să uite că orice încercare de faptă bună se plăteşte şi că efortul de a descreţi frunţi şi a crea un spirit de echipă e o utopie care zbârnâie în mintea ei rămasă prin secolele trecute.
          Cândva, demult, Fluturele-Discret din Ţara Arcaşilor lui Robin Hood o prevenise. Acum nu fusese acolo şi-i lipseau calmul şi culorile ei, doar îi trimisese o încurajare de departe, via Internet. Ca şi Raţiunea-cu-Inimioare, plecată tocmai peste ocean, în Ţara-lui-Guarani. Ca şi Ciocănitoarea-pădurii şi Raţiunea-pozitivistă, care acum puteau fi contactate doar telefonic, rămase în Ţara Verde. Dar existau şi asta era important pentru Efimiţa.
          Aşadar, Efimiţa se retrage un timp ca să se ocupe de munca ei şi de Vrăjitoarea-cu-Capul-Strâmb. O  veţi scuza, are nişte zgârieturi de la cioburile scoicilor din acvariul cu peşti exotici, pe care l-a golit recent şi cu regret, plus nişte cicatrice de spini în ceafă, traşi cu sarbacana tenebroasă. Cum în momentul acela şi în general vorbind, Efimiţa şi Zâna de la Miazăzi roboteau la bucătărie, spinii le-au nimerit pe amândouă, deşi Lady Justice a pus o spadă în faţa lor. Uimitor a fost că acelaşi cineva rău-intenţionat atinsese din zbor şi gândurile Prietenului-Motoarelor, punându-l într-o poziţie ambiguă, împins de vântul spinilor, dar îşi va reveni el curând.
    Acum însă, e timpul ca Efimiţa să se retragă un timp. Are alte campanii de dat şi are nevoie să aibă mintea şi braţele la ea.